Amanda Brewer, o profesoară care predă arta la o şcoală primară din SUA, a devenit faimoasă fără să vrea după ce a publicat pe contul său de Instagram fotografii dintr-o vacanţă petrecută în Africa de Sud.
În timpul călătoriei sale, Amanda a ajuns în Seal Island, într-o excursie organizată pentru a vedea rechini albi în habitatul lor natural.
Rechinii au fost momiţi cu carne pentru a ieşi la suprafaţă, moment în care Amanda a realizat fotografiile de amatoare.
Odată ajunse online, însă, fotografiile au devenit virale, comentatori din toate colţurile lumii catalogându-le drept "Excepţionale" sau "Cele mai bune făcute vreodată".
"Când eşti în prezenţa rechinilor, nu te temi. Sunt frumoşi, graţioşi, îţi poţi da seama şi că sunt inteligenţi", a povestit profesoara, după ce, în urma fotografiilor, a fost invitată la mai multe emisiuni sau intervievată de publicaţii.
În timpul acestor excursii, turiştii sunt ţinuţi în cuşti, în timp ce momeala este folosită pentru a atrage rechinii.
Odată cu faima, însă, Amanda s-a trezit şi în mijlocul unei controverse.
Grupurile de protecţie a animalelor susţin că nu este etic ca rechinii albi, specie în pericol de dispariţie, să fie momiţi atât de aproape de oameni, deoarece există riscul ca aceştia să înceapă să asocieze hrana cu prezenţa oamenilor.
Regulile impun ca atunci când există un atac de rechin asuprea oamenilor, exemplarele găsite în apropierea locului atacului, după incident, să fie ucise.
Amanda Brewer spune, însă, că momeala nu era trasă niciodată înspre cuşcă, ci departe de cuşcă.
Aceasta a adăugat că rechinii nu erau lăsaţi să mănânce carnea cu care erau momiţi.