x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța, devastată de coronavirus: 450 de morți

Franța, devastată de coronavirus: 450 de morți

20 Mar 2020   •   22:03
Franța, devastată de coronavirus: 450 de morți
Sursa foto: observator.tv

Bilanţul epidemic a ajuns la 450 de morţi în Franţa, numărul total al cazurilor de coronavirus fiind de 12.612, a anunţat, vineri seară, Jérôme Salomon, directorul Departamentului francez pentru Sănătate, citat de cotidianul Le Figaro.

În momentul de faţă sunt spitalizate 5.226 de persoane, 1.297 fiind în secţii de terapie intensivă.

Potrivit autorităţilor de la Paris, 35% dintre persoanele spitalizate au vârste de peste 65 de ani, iar 87% dintre persoanele decedate aveau peste 70 de ani.

Până acum au fost externate 1.587 de persoane care s-au vindecat.

"În Franţa, ne confruntăm cu o epidemie care se extinde progresiv şi se agravează rapid printr-o circulaţie virală intensă. Obiectivul nostru este de a atenua şi a decala cât mai mult efectele acestui val. Am efectuat peste 50.000 de analize", a afirmat Jérôme Salomon.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: franta coronavirus