x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Blocaj în Bundestag după ce aleşii au respins trei candidaţi ai AfD la funcţia de vicepreşedinte

Germania: Blocaj în Bundestag după ce aleşii au respins trei candidaţi ai AfD la funcţia de vicepreşedinte

11 Apr 2019   •   21:10
Germania: Blocaj în Bundestag după ce aleşii au respins trei candidaţi ai AfD la funcţia de vicepreşedinte

Camera inferioară a parlamentului german a eşuat în tentativa de a alege un vicepreşedinte după ce aleşii au respins joi un al treilea candidat succesiv propus de partidul populist Alternativa pentru Germania (AfD), cea mai mare formaţiune de opoziţie din Bundestag, relatează dpa.

În contextul în care principalele două partide din Germania formează o coaliţie aflată la guvernare, prin tradiţie cel mai mare partid de opoziţie are dreptul de a nominaliza un adjunct pentru Wolfgang Schaeuble, fostul ministru de finanţe care este preşedinte al camerei inferioare.

Cu toate acestea, celelalte partide au respins în mod repetat propunerea AfD de vicepreşedinte din motive ideologice, creând o dispută al cărei sfârşit nu se întrevede.

Membrii Bundestagului au votat joi cu scorul de 393 la 210 împotriva politicianului AfD Gerold Otten, de 63 de ani, într-un vot secret. Purtătorii de cuvânt ai grupurilor au declarat că se aşteaptă ca Otten să fie nominalizat pentru acest post a doua oară la următoarea sesiune din luna mai.

Ceilalţi doi candidaţi ai AfD la postul de vicepreşedinte al Bundestagului au eşuat deja în tentativa de a fi votaţi de colegii lor.

Disputa pare probabil să continue din moment ce parlamentarii celorlalte partide au sugerat că nu vor vota nici măcar pentru membri moderaţi ai unui partid care include persoane cu opinii de extremă dreapta.

"Vederile cuiva nu pot fi separate de oamenii împreună cu care face politică", a declarat Karl Lauterbach, un parlamentar din Partidul Social-Democrat, de centru-stânga.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania Bundestag afd