x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Landurile cer să se interzică portul cuţitului în spaţiile publice

Germania: Landurile cer să se interzică portul cuţitului în spaţiile publice

11 Mai 2019   •   15:05
Germania: Landurile cer să se interzică portul cuţitului în spaţiile publice

Landurile germane încearcă să obţină interzicerea în ţară a portului cuţitului în spaţiile publice, în condiţiile în care numărul atacurilor cu cuţitul este încă mare în Germania, potrivit media locale, relatează sâmbătă agenţia DPA.

Bundesrat-ul, camera superioară a parlamentului federal german, are în vedere adoptarea unui proiect de lege corespunzător, scrie cotidianul german Saarbruecker Zeitung.

Legea urmăreşte de a se interzice persoanelor să poate cuţite în magazine, staţii de tren sau evenimente ample, precizează publicaţia.

Numărul atacurilor cu cuţitul este încă mare în Germania, potrivit proiectului de lege supus spre dezbatere de către landurile nordice Bremen şi Saxonia Inferioară.

În afară de a interzice portul cuţitului în locuri unde se pot afla numeroase persoane, proiectul de lege va declara de asemenea ilegale în toate spaţiile publice obiectele cu lame mai mari de şase centimetri. În prezent, sunt interzise în public obiectele cu lame de peste 12 centimetri. 

Legea va interzice de asemenea complet briceagurile.

Potrivit Saarbruecker Zeitung, se aşteaptă ca Bundesrat-ul să aprobe proiectul de lege respectiv.

AGERPRES

×