x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania relaxează restricțiile de călătorie pentru cetățenii UE

Germania relaxează restricțiile de călătorie pentru cetățenii UE

15 Mai 2020   •   13:56
Germania relaxează restricțiile de călătorie pentru cetățenii UE

Germania relaxează regulile de carantină pentru călători impuse în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat  Ministerul de Interne, citat de dpa.

Ministerul lucrează la o schemă ce ar putea fi modelată individual pentru cele 16 landuri, în urma acordului înregistrat în discuţiile cu biroul cancelarului federal Angela Merkel. Decizia finală le revine landurilor.

Actualele reguli din majoritatea landurilor prevăd că toţi cei care călătoresc din ţările europene vecine sunt plasaţi în carantină timp de 14 zile.

Ministrul german de Interne Horst Seehofer a îndemnat la o relaxare a acestor reguli şi la aplicarea lor exclusiv călătorilor din ţările non-UE.

Acţiunea a fost determinată de decizia unui tribunal din landul Saxonia Inferioară referitoare la cazarea pe timp de vacanţă. Tribunalul a dat câştig de cauză unui proprietar, hotărând anularea obligativităţii de a accepta persoane plasate în carantină.

Cel mai populat land al Germaniei, Renania de Nord-Westfalia, a renunţat la regulile de plasare în carantină. 

×
Subiecte în articol: germania realxare restrictii