x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania va introduce o "carte de identitate" pentru imigranţi

Germania va introduce o "carte de identitate" pentru imigranţi

09 Dec 2015   •   17:11
Germania va introduce o "carte de identitate" pentru imigranţi

Germania va întări controlul asupra refugiaţilor prezenţi pe teritoriul său, prin introducerea unui document de identificare pentru imigranţi, a anunţat miercuri ministrul de interne german Thomas de Maiziere, informează AFP.

Măsura, care face obiectul unui proiect de lege adoptat în cadrul consiliului de miniştri, 'controlează şi organizează procedura azilului', a subliniat De Maiziere, în condiţiile în care Germania se pregăteşte să depăşească nivelul de un milion de imigranţi primiţi în 2015.

Această 'carte de identitate' va permite 'evitarea înregistrărilor duble' frecvente până acum, va facilita activitatea autorităţilor şi va permite să fie 'mai bine recunoscute persoanele care încearcă să mintă cu privire la identitatea lor', a explicat ministrul conservator.

După ce şi-a deschis larg frontierele în faţa refugiaţilor, Germania şi-a înăsprit în ultimele săptămâni condiţiile pentru primirea de refugiaţi, inclusiv sirieni. Noul document ce le va fi distribuit imigranţilor la sosirea în Germania, chiar înainte de depunerea unei cereri de azil, le va permite autorităţilor germane să acceadă direct la toate informaţiile personale colectate de la o bancă de date centralizată.

Astfel, pe cartea de identitate vor figura numele, data naşterii, amprentele digitale, ţara de origine, precum şi informaţii legate de cererea de azil, de calificările profesionale sau sănătatea refugiatului. Fără respectivul document, aceştia nu vor putea primi ajutorul ce li se cuvine în conformitate cu dreptul de azil şi nici să-şi continue procedura de azil, a precizat ministrul.

Un anumit număr de refugiaţi sosesc în Germania fără acte sau cu acte de identitate false.

Proiectul de lege, ce urmează să fie supus dezbaterii în cadrul parlamentului, ar urma să intre în vigoare la 1 februarie, pentru o distribuire a 'cărţii de identitate' începând de la mijlocul lui februarie, a mai spus Thomas de Maiziere, care speră la punerea totală în aplicare a acesteia până la mijlocul lui 2016.

Germania a înregistrat în noiembrie 206.101 cereri de azil suplimentare, număr record pentru această ţară, care a contabilizat de la începutul anului 964.574 de imigranţi.

Sursa: Agerpres

×