x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia: O grupare de extremă stângă cheamă la 'luptă armată'

Grecia: O grupare de extremă stângă cheamă la 'luptă armată'

de Agerpres    |    18 Oct 2014   •   16:02

Soţia liderului încarcerat al grupării de extremă stângă din Grecia, 'Lupta Revoluţionară', a făcut apel la 'continuarea luptei armate' într-un text publicat sâmbătă pe un site internet şi preluat de AFP.

'În pofida loviturilor primite, Lupta Revoluţionară este vie şi îşi continuă lupta sa armată', a scris Pola Roupa, cea care semnează textul în cauză care se întinde pe mai multe pagini. 'Imaginaţi-vă ce am putea face dacă ar exista o mişcare armată puternică în Grecia într-o perioadă în care criza provoacă vibraţii în sistem', continuă Roupa în textul său.

Activă din 2003, gruparea 'Lupta Revoluţionară' figurează pe lista organizaţiilor 'teroriste' în spaţiul Uniunii Europene şi al SUA.

Pola Roupa, soţia lui Nikos Maziotis, liderul grupării arestat în iulie la Atena, se ascunde de mai multă vreme. Cuplul dispăruse în iunie 2012 după ce fusese plasat în regim libertate condiţionată, la expirarea duratei maxime a detenţiei preventive.

În luna septembrie, Nikos Maziotis a revendicat, într-o scrisoare trimisă din închisoare, ultimul atentat al grupării împotriva Băncii Greciei, comis cu o maşină capcană având 75 de kilograme de explozibili. 'Pentru a răsturna regimul, trebuie lansate atacuri armate (...), trebuie să punem mâna pe parlament, ministere, pe bănci sau întreprinderi şi să dezarmăm comisariatele', scria Maziotis.

Cunoscută pentru atacul cu rachetă comis în 2007 împotriva Ambasadei SUA la Atena, gruparea a revendicat 15 atacuri care au vizat personalităţi politice, bănci şi instituţii publice, fără a face victime.

Poliţia elenă a crezut că a anihilat gruparea în 2010, când l-a ucis pe unul dintre presupuşii săi membri într-un schimb de focuri la Atena şi a arestat alţi opt, dintre care trei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în aprilie 2013. Dar, în urmă cu 10 zile, poliţia a arestat un bărbat, suspectat de asemenea că face parte din 'Lupta Revoluţionară'.
www.agerpres.ro

×