x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritățile SUA presează companiile IT să utilizeze datele cu caracter personal în combaterea pandemiei

Autoritățile SUA presează companiile IT să utilizeze datele cu caracter personal în combaterea pandemiei

18 Mar 2020   •   13:24
Autoritățile SUA presează companiile IT să utilizeze datele cu caracter personal în combaterea pandemiei

Guvernul Statelor Unite poartă discuții cu mai multe companii din industria de tehnologie, precum Facebook și Google, despre posibilitatea utilizării datelor personale pentru combaterea epidemiei cu noul coronavirus, scrie Washington Post, preluat de AFP.

Proiectul se referă la recoltarea de date de localizare cu ajutorul smartphone-urilor şi folosirea lor, cu păstrarea anonimatului, pentru "cartografierea" propagării bolii şi a prevedea urgențele medicale.

Folosirea datelor personale este periculoasă, ținând cont de scandalurile care au vizat reţelele sociale şi instituţii federale, ca NSA (Agenţia de securitate naţională).

Presiunea asupra companiilor din Silicon Valley este din ce în ce mai mare pentru a-şi folosi tehnologia în combaterea pandemiei.

"Eforturile ample din partea platformelor tehnologice ar putea înclina balanţa de partea pozitivă, contribuind la îngrădirea pandemiei şi salvarea a milioane de vieţi. Apple şi Google ar trebui să integreze în sistemul de operare al telefoanelor un instrument de urmărire, pe care utilizatorii să-l poată activa la latitudinea lor, în condiţii de anonimat, pentru a şti dacă se află în apropierea unor cazuri identificate. Urmărirea contactelor între persoane a dat rezultate bune în China şi Coreea de Sud şi un asemenea instrument ar putea fi aplicat peste tot, la scară largă", a arătat într-o scrisoare deschisă, un grup de 50 de medici, epidemiologi şi cercetători.

Ei recomandă reţelelor sociale să difuzeze clipuri educative, Uber să le distribuie şoferilor produse dezinfectante şi Amazon să limiteze numărul de măşti şi geluri dezinfectante care pot fi cumpărate de o persoană.


 

×