x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Haos în aer! Un copilot a fost rănit după ce cabina unui Airbus s-a rupt în zbor

Haos în aer! Un copilot a fost rănit după ce cabina unui Airbus s-a rupt în zbor

14 Mai 2018   •   16:19
Haos în aer! Un copilot a fost rănit după ce cabina unui Airbus s-a rupt în zbor

Un Airbus A319 a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă luni în China după ce cabina avionului s-a rupt în zbor şi l-a rănit pe copilot, a anunţat Administraţia aviaţiei civile chineze (CAAC), informează France Presse. 

Avionul, care efectua o cursă operată de compania Sichuan Airlines între metropola Chongqing (sud-vest) şi Lhassa (Tibet), a reuşit o aterizare de urgenţă la Chengdu (sud-vestul Chinei), în pofida faptului că geamul din dreapta al cabinei s-a spart, potrivit unui comunicat al CAAC. 

Copilotul a fost rănit, mai ales la faţă, şi o stewardesă a fost de asemenea uşor rănită în timpul aterizării, potrivit comunicatului. 

Cauza incidentului nu a fost precizată şi CAAC a adăugat doar că o anchetă este în curs de desfăşurare. 

Imaginile difuzate de pasageri pe site-ul Cotidianului Poporului, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez (PCC, la putere), arată că măştile de oxigen fuseseră deja eliberate. Alte imagini par să arate că una dintre ferestrele cabinei a dispărut complet. 

Aceasta este a doua aterizare de urgenţă a unui avion în China în mai puţin de o lună. Pe 15 aprilie, un zbor Air China a fost deviat după ce un bărbat a luat ostatică pentru scurt timp o însoţitoare de zbor ameninţând că îi va înfige un pix în vena de la gât.AGERPRES

×