Procurorul general al Egiptului, Hisham Barakat, a fost rănit într-un atac cu bombă care a vizat luni dimineaţa la Cairo maşina în care acesta se afla, au informat surse judiciare şi medicale, relatează Reuters.
Atacul a fost revendicat de o grupare puţin cunoscută, autointitulată 'Rezistenţa Populară din Gizeh', care a postat o declaraţie pe pagina sa de Facebook. Gruparea a publicat şi câteva fotografii despre care a susţinut că au fost făcute la locul atentatului.
Agenţia de ştiri oficială Mena a precizat că Hisham Barakat a suferit 'răni uşoare' după ce o bombă a explodat în timp ce convoiul în care se afla trecea prin cartierul Heliopolis din capitala Cairo.
Procurorul a fost internat în spital cu răni la faţă şi umăr, însă viaţa lui nu este în pericol, au afirmat oficiali sub rezerva anonimatului, relatează DPA. Două dintre gărzile de corp ale lui Barakat şi un civil au fost de asemenea răniţi. Imagini televizate prezentau cinci vehicule distruse de flăcări la locul atentatului.
Oficialii au afirmat că bomba a fost amplasată pe drumul pe care îl parcurgea Barakat de la locuinţa sa până la birou.
Forţe de securitate au izolat zona pentru a căuta şi alţi explozivi.
Un oficial important din cadrul poliţiei a afirmat anterior pentru AFP că procurorul general Hicham Barakat şi gărzile sale de corp au fost transferaţi la spital. El s-a referit la starea procurorului ca fiind 'bună', fără a oferi alte detalii.