x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hoinari prin fortareata

Hoinari prin fortareata

21 Oct 2004   •   00:00

ROMANI IN LUME

Cand aud de romani, politistii sloveni de la postul de politie Obrezje, de la frontiera cu Croatia, incep sa rada. Romanii? Toti cei care incearca sa treaca frontiera cu smecherii sunt ingeniosi. Dar romanii si moldovenii ii intrec pe toti.
ANA-MARIA LUCA - Slovenia

TRAFIC. La punctul de frontiera dintre Croatia si Slovenia, romanii care merg la schi sunt intrebati daca stiu cu adevarat sa schieze si daca au echipament
In Centrul de Detentie pentru Straini de la Postojna, Slovenia, vreo 20 de "ilegali" albanezi din Kosovo si vreo cativa din Orientul Mijlociu, precum si unul din Ecuador se uita la televizor intr-un "living-room" cu gratii la ferestre si trei mese pe care, din plictiseala, au desenat niste portrete stangace de femei. Locuiesc cate zece in camera, au trei mese pe zi si un acoperis pana vor fi deportati acasa.

"Cine vorbeste italiana?" - intreaba o supraveghetoare blonda, in uniforma verde de asistenta medicala. "Ma io parlo italiano", striga un omulet negricios dintr-un colt al camerei aglomerate.

Nu voise sa vorbeasca deloc pana atunci, cu nimeni. Il considerau tot albanez, ca pe ceilalti. Dar, asa cum fac toti oamenii cand isi recunosc conationalii doar dupa infatisare, negriciosul a recunoscut pe fetele noastre expresia romaneasca. E moldovean, din Republica Moldova. Si are si cetatenie romana. Se uita la vizitatori, rade larg si incepe sa povesteasca.

GLOBE TROTTER. A facut 9.000 de kilometri anul acesta si e a treia oara cand incearca sa ajunga in Italia, la Trieste. A folosit pasaportul romanesc sa treaca granita dintre Croatia si Slovenia, pentru ca nu-i trebuia viza.

A trecut usor de granita fortaretei. Era turist. Daca in Slovenia i-a fost usor sa treaca, in Italia l-au prins. A reusit sa treaca granita dupa ce a mers prin padure, singur, fara mancare si fara apa timp de cateva zile. Nu i-a fost frica de nici un animal. "Am fost cel mai rau si flamand lup din padurea aceea", zambeste omuletul.

Dar l-au prins carabinierii imediat cum a trecut granita si l-au trimis inapoi in Slovenia. Aici a declarat ca e cetatean moldovean si asteapta in centrul pentru straini de la Postijna sa plece acasa, la Chisinau, cu avionul. Povestea se repeta a treia oara. O sa-i puna interdictie si pe Slovenia. Asa cum mai are in Croatia, si mai are si in Slovacia. Caci a incercat si pe ruta cealalta, prin Ucraina si Slovacia. Dar interdictiile nu-l opresc sa mai incerce o data.

DE LA CAPAT. "Acum ma odihnesc. O sa incerc din nou. Nu ma las pana nu ajung la italieni. Am totul planificat, totul pus la punct. Acasa nu am cu ce trai. N-am familie, n-am nimic. N-am nici unde lucra. La italieni pot sa muncesc la negru, sa castig cateva mii de euro si apoi sa ma intorc bine mersi acasa", spune hotarat omuletul negricios. Ei, normal ca n-are de gand sa spuna nimanui pe unde are de gand sa o mai ia de data asta. E bine ca italienii nu i-au pus interdictie. Doar l-au deportat la granita, in Slovenia. Si e fericit ca au uitat sa-l intrebe cum il cheama si de unde e. Va pleca acasa peste cateva zile cu 30 de euro de cheltuiala si biletul de avion. Acolo va ramane cateva luni si va pleca din nou catre noua "cortina de fier", granita cu Uniunea Europeana.

HOTARARE

"Acum ma odihnesc. O sa incerc din nou. Nu ma las pana nu ajung la italieni. Acasa nu am cu ce trai. La italieni pot sa muncesc la negru, sa castig cateva mii de euro si apoi sa ma intorc bine mersi acasa" - Un imigrant

INGENIOSI

Politistii de la frontiera cu Croatia spun ca, desi sunt putini in comparatie cu albanezii, romanii si moldovenii sunt foarte ingeniosi. Anul acesta, 52 de romani au incercat sa treaca granita cu pasapoarte false. Dar foarte frumos falsificate. Singura diferenta intre fals si original era ca falsul avea hartia mai buna. Politistii ii diferentiaza pe imigrantii (fara documente) moldoveni de cei romani prin faptul ca moldovenii aleg sa treaca frontiera pe jos, prin padure. Romanii folosesc diverse scuze. "Pretind ca merg sa schieze in Alpii sloveni. Si chiar au un pachet turistic cumparat de la o agentie. Dar nu au echipament, nu stiu sa schieze si nici nu stiu de unde ar putea inchiria un astfel de echipament", spune seful postului de politie de la Obrezje.

TRECUT

Romanii nu mai constituie o problema pentru autoritatile slovene. Aceasta pentru ca tara a devenit o "fortareata" in viziunea diplomatilor romani de la Ljubljana. Conform consilierului de la Ambasada Romaniei la Ljubljana, Corneliu Eremia Florea, in 2001 romanii conduceau detasat in topul imigrantilor fara acte din Slovenia. Erau aproximativ 4.000. Atunci, Romania a initiat un program de cooperare cu politia slovena, prin care documentele de calatorie pentru romanii prinsi in neregula in Slovenia plecau repede inapoi acasa. In 2003 si 2004 au fost circa 200 de romani care au plecat acasa cu biletul de autobuz si cei 30 de euro legali. Doar ca, odata ajunsi in Ungaria, se mai si dau jos din autobuz si iau din nou calea Occidentului.

LASATI UN MESAJ!

Daca aveti mesaje pentru rudele din strainatate sau pentru cele din tara asteptam e-mail-urile dumneavoastra la adresele anamaria.luca@jurnalul.ro, costin.anghel@jurnalul.ro sau diaspora@jurnalul.ro
×
Subiecte în articol: diaspora slovenia granita