x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Înotătorul Ian Thorpe, internat într-o clinică de reabilitare după ce a fost găsit confuz pe străzile din Sydney

Înotătorul Ian Thorpe, internat într-o clinică de reabilitare după ce a fost găsit confuz pe străzile din Sydney

03 Feb 2014   •   15:11
Înotătorul Ian Thorpe, internat într-o clinică de reabilitare după ce a fost găsit confuz pe străzile din Sydney

Managerul fostului campion olimpic Ian Thorpe a confirmat că acesta a fost internat într-o clinică de reabilitare după ce a fost găsit dezorientat, în această dimineaţă, pe străzile din Sydney.

Potrivit managerului James Erskine, australianul luase o combinaţie de medicamente analgezice şi antidepresive pentru că se resimţea după un accident recent la umăr.

Potrivit poliţiei, Thorpe ar fi spart o dubă şi ar fi intrat în ea, şoferul fiind cel care a chemat poliţia. Potrivit martorilor, Thorpe era dezorientat. Acesta a fost internat azi în clinica de reabilitare de la spitalul Bankstown, pentru tratament.

"Este la reabilitare pentru depresie. Proprietarul dubei a chemat poliţia. Martorii şi-au dat seama că este Ian Thorpe şi că este dezorientat. Nu băuse. A fost testat şi avea zero alcool în sânge", a spus managerul înotătorului.

Poliţia a anunţat că nu s-a făcut nicio plângere pe numele fostului sportiv, prin urmare nu se va deschide un dosar.

Thorpe, care trăieşte în Elveţia, şi-a vizitat părinţii, în Australia, de Crăciun şi a rămas aici după ce s-a accidentat la un umăr şi a avut nevoie de o operaţie.

La sfârşitul acestei săptămâni, presa relatase că Thorpe este internat într-o clinică de dezacloolizare, fapt infirmat de managerul fostului sportiv.

Într-o carte autobiografică publicată anul trecut, Thorpe mărturisea că se luptă de mult timp cu depresia.

"Nici măcar familia mea nu ştie că am petrecut o bună parte din viaţă luptându-mă cu ceea ce nu pot numi decât o depresie debilitantă", a scris Thorpe.

Ian Thorpe a câştigat trei medalii de aur şi două de argint la Olimpiada de la Sydney, din 2000. În 2004, la Atena, acesta a mai câştigat alte două medalii de aur, performanţe care se adaugă celor 11 titluri de campion mondial.

De-a lungul carierei, Thorpe a doborât 13 recorduri mondiale.

În 2006 acesta s-a retras din sport, încercând o revenire în 2012. Thorpe nu s-a calificat în echipa olimpică a Australiei, însă, iar încercarea de a participa anul acesta la Campionatul Mondial de la Glasgow a fost compromisă de accidentarea la umăr.

Potrivit prietenilor lui Thorpe, retragerea din competiţii l-ar fi afectat mult pe sportiv. 

×
Subiecte în articol: ian thorpe clinica reabilitare depresie