Imigranti pe malurile Tamisei

Cititi astazi a doua parte a seriei de reportaje in alb si negru despre romanii care au avut curajul sa traverseze Canalul Manecii.

Prin propriile forte

In nebunia lenesa a unui oras coplesit de cele 30 de grade pe care le suporta doar cateva zile pe an, romanii isi vad de munca lor. Le-au demonstrat englezilor ca sunt priceputi, seriosi si rapizi la zugravit sau la pus faianta. Chiar daca ei au terminat acasa, in Romania, o facultate de teologie sau de asistenta sociala, sunt convinsi ca viata le ofera mai multe in Marea Britanie.

Strada mica unde am ajuns pe inserat este in nordul Londrei. Face parte dintr-un paienjenis de alte strazi mici, cu masini parcate ordonat in fata caselor construite si vopsite identic in alb si caramiziu, cu flori la intrare si asezate simetric de o parte si de alta a drumului.

Un glumet spune ca englezii si-au facut special casele asa, ca sa le recunoasca atunci cand se intorc afumati de la carciuma. Fiecare casa are clar numarul gravat deasupra usii, ca sa nu dai gres cu nimic si sa te faci de ras ca ai intrat la vecin. Intr-o astfel de casuta, asemanatoare celorlalte, de pe o strada perpendiculara pe o alta strada si paralela cu o sumedenie de alte strazi din nordul Londrei, stau cativa romani. Vreo sase.

ABSOLVENT DE TEOLOGIE, ZUGRAVESC. Usa o deschide un baietan nu prea inalt, brunetel, cu zambet larg. Din casa iti izbeste violent papilele gustative un miros cunoscut de snitel. Marian, baiatul care a deschis usa, isi cere scuze ca Adela mai are ceva de gatit prin bucatarie si isi pofteste musafirii in curte, la un pahar de apa rece pe inserat. Un alt baiat termina de insirat rufe pe o franghie si se retrage discret in camera lui. Nu vrea sa fie vazut.

Adela, prietena lui Marian, se grabeste sa aseze pe masa, ca o ardeleanca gospodina ce este, cateva pahare. Ea este baby-sitter. El are propria firma si lucreaza in colaborare cu o firma de constructii britanica. Englezii se ocupa de exterioarele caselor, iar Marian si cei din echipa sunt responsabili de zugraveala din interior.

DIN DEZAMAGIRE. "Am ajuns aici pe 21 august 2003, intr-un campus studentesc. Am venit din curiozitate, nu mai fusesem plecat pana atunci din tara. Nu eram decis sa raman." Avea 20 de lire in buzunar. Dar nu s-a gandit niciodata sa ramana in Marea Britanie la munca. In Romania a terminat Facultatea de Teologie pastorala si ar fi putut sa devina preot. "Aveam toate posibilitatile si in tara. Dadusem si la doctorat. Oricum, cred ca e mai bine asa. Am fost dezamagit de ce se intampla in tara." A predat in invatamant doi ani. Isi pregatise proiectul de lucrare pentru doctorat in istoria religiilor, dar nu l-a mai sustinut.

"Sunt prea tanar si vreau sa vad lumea si din alta perspectiva. E o experienta de viata, e si profitabila. Ce realizezi aici in doi ani nu realizezi din salariul de profesor in Romania nici in 20."

Asa ca a ramas. Isi imagina ca va gasi in Marea Britanie o alta lume. Dar a fost dezamagit, mai ales de Londra. Sunt asa de multi imigranti, incat aproape ca nu se mai vede Anglia cea clasica, despre care invatase la scoala.

"Cu atatia jamaicani, indieni si africani parca nu mai esti pe malul Tamisei, iar atmosfera este... aproape ca in piata la noi. Altfel este cand lucrezi cu englezii. Englezii te trateaza intotdeauna cu respect, chiar daca nu cu respect la propriu, macar incearca sa para draguti. Vorbesc frumos. Ceilalti imigranti sunt... fiecare pentru el. E o concurenta."

O SLUJBA DE O VARA. Avea viza de muncitor sezonier intr-un campus studentesc. A stat trei luni. "A fost superb, exact ca in facultate. Erau studenti din toate tarile. Eu nu stiam engleza, atunci am invatat-o. Ca franceza nu prea vorbea nimeni pe acolo. M-am descurcat. Am plecat de la zero."

Avea un coleg in Londra. A venit in vizita si i-a propus sa ramana. I-a explicat cum e cu viza de afaceri. Si el s-a gandit ca n-are cum sa-i dauneze o viza din asta. Daca nu reusea cu afacerea, avea de gand sa se intoarca acasa. Si a fost foarte dezamagit la inceput. Credea ca o sa mearga totul struna, foarte repede. Dar a petrecut primul Craciun departe de familie, pentru ca, desi facuse cererea de prelungire a vizei din octombrie, raspunsul pozitiv l-a primit abia in februarie. Home Office, autoritatea care se ocupa de imigratie si, printre altele, de procesarea cererilor de prelungire a vizelor, lucreaza cu o incetineala care uneori ii nelinisteste pe romani. Iar unora le mai provoaca si necazuri cu impozitele, pe care nu reusesc sa le plateasca la timp in Romania.

"Dar toate astea te maturizeaza, te invata sa lupti mai mult. A fost mai greu la inceput. Dar am reusit sa ma acomodez. Aici inveti sa te bizui doar pe tine. N-am avut pe nimeni. Doar prietenul acela, care m-a adus in Londra, m-a lasat intr-o casa cu alti romani si a plecat. Atat." Ofteaza. Adela apare si ea din intuneric si se asaza langa Marian. Tace si zambeste. Urmeaza sa se casatoreasca in curand. S-au cunoscut in Londra. Adela se multumeste sa zambeasca fara sa spuna mai multe.

ASISTENT SOCIAL SI BABY-SITTER. Ea a venit in Marea Britanie ca voluntar pentru o fundatie si a lucrat intr-un hotel caruia i se spunea "Centru crestin", pe o insula in sud, intre Franta si Anglia. A stat doua luni acolo. A muncit de toate, de la curatatorie pana la supraveghetor. Trebuia sa stea acolo un an. Dar si-a dorit mai mult si a aplicat pentru o viza pentru intemeierea unei afaceri. A venit la Londra si s-a apucat de munca. A inceput sa lucreze in bucatarie, intr-o casa de batrani. Apoi a incercat sa-si foloseasca studiile de asistenta sociala si sa aiba grija de batrani. "Dar nu mi-a placut deloc. O singura noapte am lucrat, dar n-am mai vrut sa lucrez in viata mea." Atunci s-a razgandit si s-a apucat de curatenie si de baby-sitting. Marian o completeaza. "Pentru fete e mai greu sa gaseasca un domeniu de lucru aici. Mai mult cleaning si baby-sitting. E greu sa gasesti in alte domenii de lucru. Iti trebuie multe dovezi ca ai facut cursuri, ca te-ai specializat." Pentru barbati e mult mai usor, pentru ca romanii sunt priceputi la tot ce tine de constructii. Si sunt si mai rapizi la lucru. Muncesc si englezii. Dar iti pun o usa intr-o saptamana. Romanul termina intr-o singura zi. Si e si ordonat, si tacut, si are grija de casa. "Au incredere in noi. Ne lasa cheile de la casa, pleaca la serviciu si se intorc seara. Si sunt tare impresionati ca gasesc lucrurile asa cum le lasasera." Si cum britanicii tin cont de recomandarile altora, vestea romanilor se duce.

SPIRIT LATIN

Englezii nu intreaba multe despre tara din care vine omul care lucreaza pentru el. Se feresc sa faca discriminari. Asa spune Marian, care lucreaza in constructii. Dar Adela e de cu totul alta parere. "Eu lucrez acasa cu copiii si mereu ma intreaba de Romania. Sunt interesati de mancare, de atractiile turistice, de tara in general. Sunt interesati de legatura noastra cu latinii. Am fost foarte des intrebata despre asta. Marian a fost luat drept italian. Eram la mare intr-un hotel, la receptie, si asteptam sa ne dea cheile de la camera..." Marian incepe sa rada. "Mi-a zis ca mie imi da cea mai buna camera pentru ca lui ii plac italienii, am asa o slabiciune pentru ei. Si intr-adevar, mi-au dat cea mai buna camera." Adela rade si ea. I-au explicat ca sunt din Romania, dar receptionerul n-a prea inteles. Credea ca e o tara vecina cu Italia. "Oricum, nu prea stiu ei unde e Romania."

Cum inchiriezi o casa

SCUMP. Chiriile depasesc mia de lire pe luna

Pe romani ii aduna interesul la Londra. Nu-si permit sa stea singuri intr-o casa. Chiriile sunt cam de 1.000-1.200 de lire pe luna si mai vin "bill-urile", adica facturile la intretinere, la curent si asa mai departe. Cu tot cu ele uneori depasesti 2.000 de lire pe luna. Pentru englezi e normal. Ei castiga intre 50 si 150 de lire pe zi. E foarte usor sa inchiriezi o casa cu toate utilitatile in Londra, pana la lingura. Proprietarul cere un depozit, un avans, care inseamna chiria pe doua sau trei luni. De banii acestia nu prea ai cu ce sa pleci din casa. Asa ca proprietarii dau casa fara frica pe mana unui om pe care nu-l cunosc. Incheie un contract si asta e tot. Romanilor le e greu cu chiriile mari si de aceea cauta intotdeauna alti romani sa plateasca impreuna chiria. Si isi cauta colegi in care sa aiba incredere, prin cunostinte comune. Pe principiul "Nu stii niciodata pe cine bagi in casa". Dupa un timp, romanii se aduna in echipe care se inteleg bine.

Sa deschizi un cont in banca

Ca imigrant iti poti deschide un cont in Marea Britanie. Chiar si imigrantii ilegali puteau face lucrul acesta, daca stiau cum sa puna problema in fata lucratorilor bancari. Pentru ca nu poti sa lucrezi cu britanicii daca nu ai un cont in banca. Ceva li se pare ca este in neregula cu tine. Toate facturile se platesc prin banca, liberii profesionisti, cum sunt majoritatea romanilor, sunt platiti prin cecuri sau transferuri bancare. Si pentru fiecare lucrare romanii trebuie sa dea beneficiarului numarul de cont. Romanii care stau in Londra de mai mult timp spun ca acum patru ani puteai sa te duci doar cu un contract de munca sau orice alt act de identitate si contul era ca si deschis. Apoi au aparut fraudele bancare si britanicii au devenit mai atenti. Acum nu poti deschide un cont in banca decat daca ai pasaport cu viza valabila inca trei luni. Daca nu ai asa ceva, functionarii pot sa cheme Politia.