x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe In Grecia, vârsta minimă de vot a fost redusă la 17 ani

In Grecia, vârsta minimă de vot a fost redusă la 17 ani

22 Iul 2016   •   19:25
In Grecia, vârsta minimă de vot a fost redusă la 17 ani

Parlamentul grec a amendat vineri legea electorală, suprimând prima de 50 de mandate acordată partidului aflat pe prima poziţie la alegerile legislative şi reducând de la 18 ani la 17 ani vârsta minimă necesară pentru a vota, relatează AFP.

Articolul care pune capăt acordării a 50 de locuri suplimentare a fost votat de 179 dintre cei 300 de deputaţi. Aleşii celor două formaţiuni din coaliţia guvernamentală, Syriza (stânga radicală) lui Alexis Tsipras şi Grecii Independenţi (dreapta), au votat pentru, ca şi partidul comunist KKE şi partidul centrist.

Modificarea vârstei minime de vot va deveni efectivă la viitoarele alegeri din 2019, iar cea privind modalitatea scrutinului nu va fi aplicată decât după legislatura viitoare.

Alexis Tsipras, a cărui coaliţie are 153 de deputaţi, a încercat în zadar, în ultimele săptămâni, să obţină o majoritate consolidată, de 200 de deputaţi, pentru această reformă a legii electorale, ceea ce i-ar fi permis să aplice prevederea în cauză la viitoarele alegeri parlamentare din Grecia.

Principalul partid de opoziţie, Noua Democraţie (dreapta), a votat contra, la fel şi Mişcarea Socialistă Panelenă (PASOK).

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: grecia vot