Un ajutor militar european acordat Ucrainei ar putea conduce la un conflict nuclear între Rusia şi NATO, a estimat marţi laureatul premiului Nobel pentru Pace Lech Walesa, informează AFP.
"Acest lucru ar putea conduce la un război nuclear", le-a declarat reporterilor liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, ca răspuns la întrebarea dacă Uniunea Europeană ar trebui să trimită arme Ucrainei pentru a se apăra împotriva rebelilor proruşi şi agresiunii ruse.
"UE ştie foarte bine că Rusia dispune de arme nucleare. NATO dispune şi ea (de arme nucleare). Trebuie atunci să se distrugă reciproc?", a spus el, întrebat în cadrul unui forum economic anual al Europei Centrale şi de Est, organizat la Krynica, în sudul Poloniei.
"Acesta este motivul pentru care UE continuă să facă apelul: nu mai faceţi pe nebunii! Din acest motiv nu intervine mai puternic", a mai spus Lech Walesa.
Şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE au decis sâmbătă să impună Rusiei noi sancţiuni, atât economice cât şi individuale, în cazul în care Moscova nu-şi schimbă comportamentul în Ucraina, în urma unor informaţii cu privire la participarea directă a unor trupe ruseşti în confruntările armate din estul Ucrainei.