Pompierii au înfășurat cu pături rezistente la foc arborii străvechi, în timp ce incendiile afectează Sequoia National Park din California, relatează BBC.
Oficialii se tem că focul ar putea ajunge în câteva ore la Giant Forest, pădurea unde se află unii dintre cei mai mari arbori din lume.
Pădurea găzduiește aproximativ 2.000 de sequoia, inclusiv General Sherman, cel mai mare copac de pe Pământ, cu o vechime de aproximativ 2.500 de ani.
Peste 350 de pompieri, împreună cu elicoptere și avioane care au căzut apă, au fost mobilizați pentru a lupta împotriva flăcărilor.
Ei au înfășurat mai mulți copaci, inclusiv General Sherman, cu folie de aluminiu pentru a-i proteja.
"Este o zonă importantă pentru mulți oameni, așa că se depune mult efort special în protejarea acestei păduri", a declarat pentru LA Times purtătorul de cuvânt al parcurilor naționale Sequoia și Kings Canyon, Rebecca Paterson.
Din punct de vedere al volumului, General Sherman este cel mai mare copac cu o singură tulpină de pe Pământ, estimându-se că are o vechime de aproximativ 2.300 până la 2.700 de ani. Arborele are un diametru la bază de 11 metri și o înălțime de 83,8 metri, puțin sub înălțimea Statuii Libertății, de 93 de metri.
Experții spun că arborii sequoia sunt foarte rezistenți la foc și au evoluat pentru a supraviețui flăcărilor.
Peste 7.400 de incendii au avut loc în stat anul acesta, afectând peste 2,2 milioane de acri (890.300 de hectare).