Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, conform căreia Polonia a găzduit pe teritoriul său închisori secrete ale CIA, a devenit definitivă marți, după ce instanța europeană a respins solicitarea de reexaminare a verdictului depusă de guvernul polonez, informează Reuters.
Decizia, care a fost postată pe site-ul CEDO, se traduce prin aceea că Polonia trebuie să plătească acum compensații unui palestinian și unui saudit deținuți într-o închisoare CIA de pe teritoriul polonez. Totodată, autoritățile de la Varșovia trebuie să finalizeze rapid o anchetă penală care să stabilească dacă oficialități poloneze se fac vinovate de faptul de a fi permis ca pe teritoriul țării să funcționeze o închisoare a CIA.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Polonia, la 24 iulie 2014, pentru implicarea sa în programul închisorilor secrete ale CIA privind presupuși teroriști. Varșovia a fost condamnată pentru rolul său în torturile suferite pe teritoriul polonez, în 2002-2003, de un palestinian și un saudit, înainte ca aceștia să fie transferați la baza americană Guantanamo (Cuba).
Curtea de la Strasbourg a fost sesizată de avocații palestinianului Abu Zubaydah și sauditului Abd al-Rahim al-Nashiri. Avocații au pledat că autoritățile de la Varșovia, 'în totală cunoștință de cauză și în mod deliberat', au autorizat CIA să-i dețină pe cei doi în secret, timp de mai multe luni în 2002-2003, în Polonia, unde clienții lor au fost torturați, în special prin tehnica 'simulării înecului'. CEDO a decis cu acea ocazie ca Polonia să plătească pentru fiecare din cei doi reclamanți 100.000 euro, cu titlu de daune morale.
Polonia a depus oficial la CEDO solicitarea de reexaminare a verdictului la data de 24 octombrie 2014.
Citește pe Antena3.ro