x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incident grav la München: O mașină a intrat în mulțime, 20 răniți

Incident grav la München: O mașină a intrat în mulțime, 20 răniți

de Redacția Jurnalul    |    13 Feb 2025   •   13:06
Incident grav la München: O mașină a intrat în mulțime, 20 răniți
Sursa foto: X

Un incident violent a avut loc joi, în apropierea gării centrale din München, unde o mașină a intrat într-un grup de protestatari ai sindicatului Verdi. Potrivit publicației Bild, 20 persoane au fost rănite.

Poliția a intervenit rapid și l-a reținut pe șofer, anunțând pe platforma X (fostul Twitter) că acesta nu mai reprezintă o amenințare pentru public. Un martor a declarat pentru BR24 că forțele de ordine au tras asupra vehiculului după ce acesta a pătruns în mulțime. Același martor a încercat să deschidă ușa mașinii pentru a ajuta o persoană prinsă sub vehicul, însă aceasta era încuiată.

Incidentul survine într-un moment sensibil, deoarece München se pregătește să găzduiască, începând de vineri, Conferința de Securitate. Printre participanții deja sosiți în oraș se numără vicepreședintele american JD Vance și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Mediafax.

Zona gării centrale este în prezent securizată, iar autoritățile desfășoară o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Reprezentanții sindicatului Verdi au transmis că, deocamdată, nu dețin informații suplimentare.

 

 

 

 

×