x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

16 Aug 2005   •   00:00
HELIOS ARE PROBLEME. Compania cipriota Helios, proprietara avionului Boeing 737 prabusit duminica nu departe de Atena, a anulat cel putin doua zboruri care ar fi trebuit efectuate ieri in zorii zilei. Motivul a constat in faptul ca echipajele celor doua aeronave au refuzat sa se imbarce. Duminica trecuta un Boeing 737 cu 121 de persoane la bord a cazut pe dealurile impadurite de langa Atena, provocand moartea tuturor celor aflati in avion.

60 DE ANI. Premierul nipon, Junichiro Koizumi, si-a cerut scuze ieri pentru atrocitatile comise de armata japoneza in timpul celui de-al doilea razboi mondial. La 60 de ani de la cea mai mare conflagratie mondiala, la care au luat parte 61 de natiuni, batranii isi amintesc despre acele momente (foto). La 15 august 1945, Japonia a capitulat neconditionat, dupa cele doua bombardamente atomice de la Hiroshima si Nagasaki.

EXPLOZII IN TURCIA. O femeie a fost usor ranita, duminica seara, la Istanbul, in explozia unei bombe de mica intensitate. Ieri-dimineata, o bomba de mare intensitate a explodat intr-o cladire administrativa din provincia Sirnak, in sud-estul Anatoliei - regiune cu populatie majoritar kurda. Deflagratia a provocat importante pagube materiale. Autoritatile nu au confirmat nici o revendicare. Este posibil ca vinovati sa fie rebelii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan, care si-au multiplicat, in ultimele luni, operatiunile impotriva obiectivelor guvernamentale si militare din regiune.

×
Subiecte în articol: externe