x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

02 Aug 2005   •   00:00
PAS INAPOI. Guvernul de la Chisinau a adoptat in regim de urgenta, la initiativa presedintelui Vladimir Voronin, hotararea de a anula sanctiunile economice impuse in urma cu un an autoproclamatei republici transnistrene, informeaza BBC. Presedintele a adus ca un prim argument la aceasta decizie faptul ca a fost adoptata Legea cu privire la autonomia Transnistriei, in care sunt stipulate potentialele libertati economice. In al doilea rand, a decis ca fluxul de marfuri din Republica Moldova si Transnistria in Ucraina se poate face doar in cazul in care actele vamale au stampila Chisinaului.

DECES MISTERIOS. Fostul presedinte olandez al Bancii Centrale Europene (BCE), Wim Duisenberg, 70 de ani, a fost gasit mort in piscina casei sale din Faucon, sat pitoresc din sud-estul Frantei. Potrivit medicilor, primul presedinte al BCE, care a condus aceasta institutie monetara in perioada 1998-2003, a fost descoperit mort, probabil inecat. Totusi, circumstantele mortii raman controversate, medicii necomunicand pana acum o cauza precisa a decesului, fiind vehiculate doua variante, cea a inecului si cea a infarctului.

NUMIRE. Presedintele american George W. Bush l-a numit luni prin decret pe John Bolton in functia de ambasador al SUA la ONU, afirmand ca "vasta experienta" il recomanda ca fiind cel mai potrivit pentru acest post. Bolton nu a avut o sustinere suficienta in Senatul american, iar numirea prin decret ii permite sa se prezinte la post, unde va ramane insa pana la finalul actualei legislaturi, in ianuarie 2007.

×
Subiecte în articol: externe