RAPIRE. O italianca, reprezentanta a asociatiei CARE International in Afganistan, a fost rapita la Kabul, incidentul petrecandu-se, potrivit agentiei de presa ANSA, in prezenta mai multor martori. Rapirea a fost anuntata de Ministerul Afacerilor Externe de la Roma si confirmata ulterior de Ambasada Italiei la Kabul. Politia afgana sustine ca functionara Clementina Cantoni a fost rapita de patru oameni inarmati, iar un barbat care se afla cu ea a reusit sa se salveze.
APEL. Clericul siit radical Muqtada Al-Sadr a facut un apel la incetarea violentelor din Irak, devastat in ultimele doua saptamani de cele mai sangeroase atentate de la caderea regimului lui Saddam Hussein, soldate cu aproximativ 600 de morti. Al-Sadr s-a adresat siitilor si sunitilor, carora le-a interzis sa-i atace pe civilii neinarmati. Conducator al militiilor Mehdi, el s-a angajat sa ii elimine pe teroristi.
MASACRU. Cel putin 745 de oameni au fost ucisi in timpul revoltei reprimate din localitatea uzbeca Andijan. Informatia a fost facuta public de cotidianul rus Izvestia, care citeaza surse din Partidul Fermierilor Liberi, de opozitie. Membrii acestei formatiuni, neinregistrata oficial, au strans date despre cei morti sau dati disparuti in urma luptelor dintre rebeli si fortele de ordine. Din Uzbekistan se relateaza ca numarul victimelor ar putea fi mai mare, iar acum se asteapta noi date oficiale. (Radu Croitoru)