x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

05 Mai 2005   •   00:00

  • 6 mai 2005
  • VIOLENTE. A doua zi sangeroasa, ieri, la Bagdad, unde 25 de oameni au murit in urma mai multor atentate cu masina-capcana comise de kamikadze impotriva fortelor de securitate. Capitala si o localitate din nord fusesera, cu doar o zi in urma, tinte ale unor atacuri extrem de violente, soldate cu 55 de morti. Una dintre explozii l-a vizat pe subsecretarul de stat pe probleme interne, generalul Hikmat Moussa Salmane, care nu se afla acasa in momentul deflagratiei. Atacurile impotriva fortelor de securitate din Irak s-au soldat, in doar doua zile, cu 80 de morti, fiind cele mai sangeroase din ultima perioada.

    PE MUCHIE. Va trece sau nu Constitutia Europeana testul din Franta? Un sondaj de opinie realizat de IFOP pentru publicatia Paris Match releva faptul ca adeptii lui DA la referendumul constitutional de duminica viitoare nu sunt nici mai multi, nici mai putini decat cei care vor spune un NU hotarat Tratatului. Ancheta mai arata ca interventia televizata a presedintelui Jacques Chirac ar putea aduce macar 6 procente in favoarea Constitutiei. Un sondaj de opinie publicat la data de 15 aprilie arata ca 56% din francezi vor vota impotriva si doar 44% vor fi de acord cu Tratatul constitutional.

    SPIONAJ. Un expert din cadrul Departamentului american al Apararii a fost arestat pentru transmiterea unor informatii "ultrasecrete" despre potentiale atacuri asupra fortelor coalitiei din Irak. Expert in problemele Iranului in cadrul cabinetului apararii al lui Donald Rumsfeld, Lawrence Franklin risca o condamnare de pana la 10 ani de inchisoare. Departamentul Justitiei a precizat ca expertul s-a pus la dispozitia FBI, insa numele celor care au primit informatiile secrete nu au fost dezvaluite.

    UN PAS INAPOI. Militarii americani care l-au impuscat pe agentul Nicola Calipari au partea lor de vinovatie, insa acest incident nu trebuie sa afecteze relatiile speciale dintre Italia si Statele Unite. Declaratia a fost facuta de seful Guvernului de la Roma, Silvio Berlusconi, care a spus in fata deputatilor ca nu trebuie facuta nici o legatura intre asasinarea lui Calipari si misiunea soldatilor italieni in Irak. Anchetele de la Roma si Washington se contrazic in privinta vinovatiei militarilor americani care l-au ucis la Bagdad pe Nicola Calipari.

    PANICA. O explozie s-a produs, ieri, in jurul orei locale 05:00 (12:00 ora Romaniei), in fata Consulatului britanic din New York. Deflagratia, care nu s-a soldat cu morti si nici cu raniti, a spart doar cateva geamuri ale unei cladiri de 21 de etaje. Autoritatile au deschis o ancheta pentru a determina cauzele exploziei. (Radu Croitoru)

    VICTIME. Noua militari afgani au murit si alti trei au fost raniti, miercuri, in urma unei ambuscade organizate de rebeli inarmati in provincia Kandahar, situata in sudul Afganistanului, a anuntat Ministerul Apararii de la Kabul. "Unitatea lor a fost victima unei ambuscade organizate de dusmanii Afganistanului", subliniaza comunicatul. In primele patru luni ale anului 2005, confruntarile armate s-au soldat cu moartea a peste 100 de rebeli si a 50 de militari afgani. Pe de alta parte, in schimburile de focuri care au avut loc marti in provincia Zabul, intre fortele coalitiei si rebeli, si-au pierdut viata 40 de insurgenti, a anuntat joi coalitia sub comandament american. Locotenentul Cindy Moore, purtatorul de cuvant al coalitiei, a precizat ca un politist afgan si-a pierdut viata in confruntari, iar alti cinci politisti afgani, sase militari americani si un membru al gherilelor au fost raniti.
    ×
    Subiecte în articol: externe