x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Insula privată folosită de Francis Ford Coppola, scoasă la vânzare pentru 2,2 milioane de dolari

Insula privată folosită de Francis Ford Coppola, scoasă la vânzare pentru 2,2 milioane de dolari

30 Oct 2022   •   19:30
Insula privată folosită de Francis Ford Coppola, scoasă la vânzare pentru 2,2 milioane de dolari
Sursa foto: Hepta

O insulă folosită în prezent ca refugiu de cineastul Francis Ford Coppola și familia sa a fost scoasă pe piață pentru 2,195 milioane de dolari, informează presa americană.

Cunoscută sub numele de Coral Caye, insula de peste un hectar este accesibilă doar printr-un drum cu barca de 25 de minute din Placencia, în sudul Belize. Insula a fost închiriată de Coppola în ultimii șase ani.

Pe insulă se găsește o casă principală și două mai mici.

Proprietatea se află în spatele faimoasei Bariere de Corali din Belize, potrivit anunțului, iar vizitatorii pot înota, face snorkeling, caiac sau paddleboard în apele albastre.

Actualul proprietar, avocatul Terry Tao, stabilit în Los Angeles, deține insula de aproximativ 10 ani și a construit casa principală.

Regizorul filmelor "The Godfather" și "Apocalypse Now", în vârstă de 83 de ani, și familia sa au pus insula la dispoziția oaspeților în ultimii ani, cu mese și servicii. Coppola este, de asemenea, proprietarul unei podgorii în California și are proprietăți imobiliare în Guatemala, Argentina, Italia și în Belize.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: francis ford coppola