Sâmbătă, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării din România, s-a întâlnit la București cu colonelul Vitalie Micov, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale a Republicii Moldova, care a preluat mandatul în luna octombrie.
Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au concentrat pe teme legate de securitatea regională și aprofundarea cooperării militare între România și Republica Moldova, în cadrul parteneriatului strategic. Printre subiectele discutate s-a numărat și diversificarea programelor de instruire comună.
Generalul Gheorghiță Vlad i-a asigurat pe moldoveni de sprijinul continuu al Armatei Române, atât în ceea ce privește modernizarea forțelor armate ale Republicii Moldova, cât și pentru pregătirea trupelor.
„L-am asigurat pe șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale din Republica Moldova de întreg sprijinul Armatei României, atât pe componenta de modernizare, cât și pe cea a pregătirii trupelor. Mi-am exprimat convingerea că extraordinara relație de cooperare construită în timp cu colegii din Republica Moldova va continua să se consolideze și că vom rămâne dedicați acelorași valori care ne unesc.”, a transmis generalul Gheorghiță Vlad.
În cadrul vizitei sale în România, colonelul Micov va participa la Parada Militară Națională de 1 decembrie, la care va defila și un detașament al Armatei Naționale a Republicii Moldova.