x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Întâlnire decisivă între Papa Leon al XIV-lea și Marco Rubio, pe fondul tensiunilor cu administrația Trump

Întâlnire decisivă între Papa Leon al XIV-lea și Marco Rubio, pe fondul tensiunilor cu administrația Trump

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2026   •   19:45
Întâlnire decisivă între Papa Leon al XIV-lea și Marco Rubio, pe fondul tensiunilor cu administrația Trump
Sursa foto: Hepta/ O vizită crucială pentru a repara dialogul dintre Washington și Sfântul Scau

Vaticanul a confirmat oficial luni că papa Leon al XIV-lea se va întâlni joi cu secretarul de stat american Marco Rubio, audienţa urmând să aibă loc la Palatul Apostolic, informează ANSA şi AFP

La finalul acestei audienţe private, programate să aibă loc la ora locală 11:30 şi care va dura aproximativ 30 de minute, Marco Rubio, care este catolic, urmează să se întâlnească şi cu secretarul de stat şi numărul doi al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală italiană.

Potrivit presei italiene, această întâlnire are ca scop atenuarea tensiunilor apărute în relaţiile bilaterale după controversa izbucnită în aprilie în urma criticilor virulente ale preşedintelui american Donald Trump la adresa papei Leon al XIV-lea.

Donald Trump a reacţionat la un discurs anti-război al papei, numindu-l pe acesta din urmă "slab" în faţa criminalităţii şi "incompetent" în politica externă. De asemenea, el a declarat că "nu este un mare fan" al papei Leon al XIV-lea şi că nu îşi doreşte "un papă care consideră că este acceptabil ca Iranul să deţină arme nucleare".

Aceste critici au provocat un val de reacţii de indignare din partea mai multor şefi de stat.

Suveranul pontif a răspuns spunând că "are datoria morală să se pronunţe" împotriva războiului, afirmând că "nu se teme" de administraţia Trump şi că nu doreşte să intre într-o dezbatere cu preşedintele american.

În ultimele luni, primul papă american din istorie a criticat în mod special politicile restrictive în materie de imigraţie ale guvernului american şi a numit "inacceptabilă" ameninţarea lui Donald Trump de a distruge Iranul.

Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 70 de ani, l-a primit pe Marco Rubio la Vatican în mai 2025, alături de vicepreşedintele american JD Vance, la câteva zile după alegerea sa în fruntea celor 1,4 miliarde de catolici din lume.

AGERPRES

×
Parteneri