x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis şi Erdogan confirmă că moscheea din Bucureşti se află "în faza de autorizaţii" la Primărie

Iohannis şi Erdogan confirmă că moscheea din Bucureşti se află "în faza de autorizaţii" la Primărie

23 Mar 2016   •   20:15
Iohannis şi Erdogan confirmă că moscheea din Bucureşti se află "în faza de autorizaţii" la Primărie
Sursa foto: Foto: presidency.ro

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că proiectul moscheii care urmează să fie construită în Bucureşti se afă în faza de obţinerii autorizaţiilor, şeful statului român anunţând că această chestiune e de "competenţa" Primăriei.

"În timpul vizitei făcute la Bucureşti (în aprilie 2015 - n.r.), am discutat această chestiune cu domnul preşedinte Iohannis. În momentul de faţă, colegii noştri lucrează pentru a obţine autorizaţiile necesare. Avem şi un proiect definitivat, dar în momentul de faţă dorim să îl dezvoltăm", spune Erdogan.

Preşedintele turc consideră că o astfel de moschee ar fi "expresia cea mai frumoasă a dialogului şi solidarităţii dintre cele două ţări".

Klaus Iohannis a afirmat, la rândul său, că poate "confirma" faza în care s-a ajuns în ceea ce priveşte moscheea de la Bucureşti. "Chestiunea este de competenţa primăriei şi se lucrează la aceste documentaţii", a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, miercuri, de către omologul său turc, Recep Erdogan, la palatul prezidenţial din Ankara, în cadrul unei ceremonii fastuoase, în timpul căreia s-au tras 21 de salve de tun şi la care au participat aproape 150 de soldaţi.

×
Subiecte în articol: erdogan iohannis turcia vizita moschee