x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul a răspuns propunerii UE de relansare a Acordului nuclear din 2015 şi vrea o soluţie rapidă

Iranul a răspuns propunerii UE de relansare a Acordului nuclear din 2015 şi vrea o soluţie rapidă

01 Aug 2022   •   11:20
Iranul a răspuns propunerii UE de relansare a Acordului nuclear din 2015 şi vrea o soluţie rapidă
Sursa foto: pixabay.com

Administraţia de la Teheran a răspuns, duminică, propunerii Uniunii Europene privind relansarea Acordului nuclear din 2015 şi a semnalat că vrea finalizarea rapidă a negocierilor şi ajungerea la o soluţie, informează agenţia Reuters.

"Am transmis ideile propuse de noi, atât la nivel de substanţă, cât şi de formă, pentru a deschide drumul spre o soluţionare rapidă a negocierilor de la Viena", a declarat Ali Bagheri Kani, principalul negociator iranian, fără a oferi detalii despre propunerea Teheranului.

"Iranul este pregătit să finalizeze rapid negocierile, dacă cealaltă parte este pregătită să procedeze în acelaşi fel", a precizat oficialul iranian.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a anunţat în urmă cu câteva zile, într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times, că propune un plan de relansare a Acordului nuclear cu Iranul, inclusiv prin reintegrarea Statelor Unite în tratat, avertizând că, în caz contrar, există riscul unei "crize nucleare periculoase".

"Am propus acum un text care abordează, în detaliu, procesul de anulare a sancţiunilor şi paşii necesari la nivel de acţiuni în domeniul nuclear pentru relansarea Acordului. Acest text reprezintă cel mai bun acord posibil pe care eu, în rolul de a facilita negocierile, îl consider fezabil. Nu este un acord perfect, dar abordează toate elementele esenţiale şi include compromisuri obţinute cu greu de toate părţile. Trebuie luate decizii acum pentru a face ca această oportunitate unică să aibă succes şi pentru a aduce potenţialul major al unui acord aplicat în totalitate. Nu văd posibilă vreo variantă alternativă concretă. (...) Acordul propus reflectă determinarea tuturor participanţilor la Tratat de a asigura sustenabilitatea, inclusiv prin angajamentele preşedintelui Joe Biden şi ale Statelor Unite", a afirmat Josep Borrell Fontelles.

"Dacă acest acord va fi respins, riscăm o criză nucleară periculoasă şi perspectivele amplificării izolării Iranului şi poporului iranian. Este responsabilitatea noastră comună să acceptăm acest acord", a atras atenţia Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: iran