Velierul A de 143 de metri, al cărui preț se ridică la 530 de milioane de euro, a fost pus sub sechestru în portul Trieste din nordul țării, a precizat guvernul.
Proiectat de Philippe Starck și construit de Nobiskrug în Germania, vasul este cel mai mare iaht cu vele din lume, a precizat guvernul.
Melnichenko deținea un important producător de îngrășăminte, EuroChem Group, și compania de cărbune SUEK. Companiile au precizat joi, în declarații, că acesta a demisionat din funcția de membru al consiliului de administrație al ambelor companii și s-a retras, începând de miercuri.
Un purtător de cuvânt al lui Melnichenko, Alex Andreev, a declarat că omul de afaceri nu are "nicio legătură cu evenimentele tragice din Ucraina. El nu are nicio afiliere politică".
"Nu există niciun fel de justificare pentru a-l plasa pe lista de sancțiuni a UE", a declarat Andreev. "Vom contesta aceste sancțiuni nefondate și nejustificate și credem că statul de drept și bunul simț vor prevala.
Săptămâna trecută, poliția italiană a confiscat vile și iahturi în valoare de 143 de milioane de euro de la cinci ruși care au fost plasați pe lista de sancțiuni.
Operațiunile poliției au făcut parte dintr-o campanie coordonată de statele occidentale pentru a-i sancționa pe rușii bogați despre care spun că au legături cu președintele Vladimir Putin.
(sursa: Mediafax)