Japonia își va redeschide miercuri ambasada din capitala Ucrainei, Kiev, după o închidere de șapte luni din cauza invaziei Rusiei.
„După o analiză atentă, am decis să redeschidem ambasada Japoniei la Kiev, luând în același timp în considerare suficiente măsuri de siguranță", a declarat, potrivit CNN, secretarul-șef al cabinetului Hirokazu Matsuno în cadrul unei conferințe de presă.
Japonia și-a închis temporar ambasada de la Kiev la începutul lunii martie, transferând membrii personalului și operațiunile la un birou din orașul Liov din vestul țării. Personalul ambasadei a părăsit Ucraina mai târziu în aceeași lună, pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina s-a intensificat.
Decizia Japoniei vine în contextul în care și alte națiuni își reiau operațiunile diplomatice în Ucraina.
(sursa: Mediafax)