x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic

Jeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic

22 Sep 2018   •   17:50
Jeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt i-a reproşat sâmbătă preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că "a insultat poporul britanic" şi pe premierul Theresa May într-un mesaj postat pe Instagram. 

 

Această declaraţie a şefului diplomaţiei britanice survine la o zi după summitul european de la Salzburg din Austria, în cadrul căruia propunerea Londrei privind viitoarea relaţie comercială între Marea Britanie şi UE a fost respinsă de liderii europeni. 

"Trebuie să adoptăm tonul corespunzător. A-l insulta pe premier, a insulta poporul britanic pe reţelele de socializare, ajungând la injurii, nu aşa vom rezolva această situaţie dificilă", a declarat Jeremy Hunt la BBC. "Faceţi referire la fotografia postată pe Instagram de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk?", l-a întrebat jurnalista Martha Kearney. "Da", a răspuns ministrul. 

Respectiva fotografie, postată joi pe contul de Instagram al lui Donald Tusk, îl arată pe acesta propunându-i mai multe prăjituri premierului Theresa May la summitul de la Salzburg. Iar textul care însoţeşte fotografia este acesta: "O prăjitură, poate? Îmi pare rău, nu avem cireşe. #Brexit". 

Mesajul a fost descris ca "provocator" de către BBC şi "acerb" de către The Daily Express. Donald Tusk "învârte cuţitul în rană", a scris portalul The Independent, după eşecul summitului de la Sazlburg, unde Theresa May a fost "umilită", conform presei britanice. 

Fotografia şi textul sunt considerate o referire la strategia pe care Bruxellesul i-o reproşează Londrei că o foloseşte în negocierile privind Brexit-ul, şi anume că vrea să aleagă ('cherry-pick' în angleză, unde 'cherry' înseamnă 'cireşe', iar 'pick' înseamnă 'a alege') dintre cele patru libertăţi pe care le presupune piaţa unică doar pe unele (libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi capitalului) şi că le respinge pe altele (libera circulaţie a persoanelor). 

"Nu luaţi politeţea britanică drept slăbiciune. Dacă ne plasaţi într-o situaţie dificilă, ne vom retrage şi mai mult pe poziţii", a atras el atenţia. El a cerut ca negocierile să se desfăşoare într-un context de "respect reciproc". "Avem nevoie să vedem o abordare diferită din partea Uniunii Europene", a concluzionat el. AGERPRES

×