Vicepreşedintele american, Joe Biden, i-a oferit joi preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, ajutorul Statelor Unite pentru a stabili cauzele prăbuşirii în estul Ucrainei a unui avion al companiei Malaysia Airlines care zbura pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur.
Joe Biden, aflat într-o vizită la Detroit, a discutat la telefon cu şeful statului ucrainean şi i-a oferit sprijinul american pentru "a stabili ce s-a petrecut şi din ce motive", a informat un responsabil de la Casa Albă.
La rândul lor, liderii Uniunii Europene, Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy, s-au declarat şocaţi de tragedia aviatică din Ucraina şi au făcut un apel pentru o anchetă imediată şi amănunţită a acesteia.
"Suntem şocaţi de tragicul accident în urma căruia un avion de pasageri malaezian s-a prăbuşit în Ucraina, accident care a dus la pierderea atâtor vieţi. Cetăţeni de mai multe naţionalităţi, inclusiv din Uniunea Europeană, au fost ucişi. În numele Uniunii Europene, dorim să transmitem condoleanţele noastre cele mai profunde pentru prim-miniştrii din Olanda, Malaezia, guvernelor şi tuturor celorlalte naţiuni afectate, precum şi a familiilor victimelor. Facem un apel pentru o investigaţie imediată şi aprofundată a cauzelor accidentului. Faptele şi responsabilităţile trebuie să fie stabilite cât mai repede posibil. Uniunea Europeană va continua să urmărească îndeaproape acest dosar", au subliniat preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, într-o declaraţie comună de presă.