x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jurnalisti dupa gratii

Jurnalisti dupa gratii

de Irina Cristea    |    29 Iun 2005   •   00:00
Jurnalisti dupa gratii

Protejarea surselor intr-un scandal important s-ar putea lasa cu un an si jumatate de inchisoare pentru doi jurnalisti americani.

Doi jurnalisti americani risca sa ajunga dupa gratii pentru ca refuza sa-si deconspire sursele, intr-o afacere ce implica CIA si Casa Alba. Judith Miller, de la faimosul cotidian New York Times, si Matthew Cooper, de la nu mai putin celebra revista Time, nu au gasit intelegere din partea Curtii Supreme a SUA, care le-a respins, luni, apelul prin care solicitau sa li se permita pastrarea secretului, asa cum se intampla, spre exemplu, in cazul medicilor sau al avocatilor.

MARTORI. Cei doi sunt implicati, ca martori, intr-un proces in care autoritatile incearca sa determine daca un functionar al Casei Albe a furnizat informatii care au dus la deconspirarea unui agent CIA, fapta considerata delict penal. Este vorba despre cazul Valerie Plame, sotia unui fost ambasador al SUA.

Judith Miller nu a scris nici un articol pe aceasta tema, insa a realizat mai multe interviuri, in timp ce Cooper a publicat un articol. Cei doi se incapataneaza sa isi protejeze sursele, in ciuda constrangerilor la care sunt supusi. "Nu cerem un privilegiu iesit din comun, ci doar echivalentul clauzei de confidentialitate de care beneficiaza psihiatrii si clerul, pentru ca fara acesta nu putem lucra", a argumentat Matthew Cooper.

Curtea Suprema a fost de alta parere. Judecatorii au estimat ca protectia surselor presei nu se aplica in cazul jurnalistilor, ale caror marturii se pot dovedi esentiale in cazuri penale. Cazul va fi trimis inapoi la Curtea Federala din Washington, care va decide daca ii condamna pe jurnalisti la ispasirea pedepsei deja pronuntate, de 18 luni de inchisoare.

EXEMPLAR. Decizia Curtii survine la mai putin de o luna de cand sursa scandalului Watergate, care a dus la demisia presedintelui Richard Nixon, a iesit la iveala din proprie initiativa, dupa ce cei doi jurnalisti de la Washington Post care s-au ocupat de caz au pastrat secretul timp de 30 de ani.
×
Subiecte în articol: externe