Provincia sârbă, locuită de majoritatea albaneză (90% din populaţie), care a ameninţat că îi va declara unilateral independenţa, a fost şi este motiv de dispută aprigă între cele două comunităţi.
De teama izbucnirii unui conflict de proporţii pe tema statutului Kosovo, între comunităţile sârbă şi albaneză, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a solicitat Consiliului de Securitate al ONU să facă tot posibilul pentru continuarea negocierilor şi găsirea unei soluţii de compromis. Provincia sârbă, locuită de majoritatea albaneză (90% din populaţie), care a ameninţat că îi va declara unilateral independenţa, a fost şi este motiv de dispută aprigă între cele două comunităţi. Kosovo s-ar putea transforma “într-un butoi cu pulbere şi, în cele din urmă, într-un conflict îngheţat în Balcani”, avertiza ieri APCE într-un comunicat oficial.
ALTERNATIVE. O primă alternativă pentru rezolvarea situaţiei, propusă de APCE, este continuarea tratativelor în baza rezoluţiei ONU, ce prevede ajungerea la un compromis. O alta ia în calcul situaţia declarării unilaterale a independenţei provinciei de către Parlamentul din Kosovo, variantă în care comunităţii europene i se sugerează “să încerce să obţină o poziţie unită” în faţa unei asemenea declaraţii. Indiferent de soluţie, APCE susţine că provincia Kosovo trebuie să fie “o zonă multietnică sigură pentru toţi cei care locuiesc aici”, unde drepturile omului să fie respectate. Până atunci, România şi-a realizat deja angajamentele luate faţă de Consiliul european, CSAT aprobând ieri trimiterea a 175 de poliţişti şi jandarmi în Kosovo, “când Uniunea Europeană va decide”, potrivit declaraţiei făcute ieri de preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea cu reprezentanţii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. În prezent, 1.500 de militari români participă la diferite misiuni în lume.