x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La Moscova se va construi un parc al religiilor mondiale

La Moscova se va construi un parc al religiilor mondiale

10 Apr 2014   •   19:19

În decurs de 10 ani, în suburbia Moscovei se va construi primul parc al religiilor mondiale, a anunţat un reprezentant al companiei Crystal Protection, citat de Vocea Rusiei.

“Acest parc nu va fi asemănător cu Disneyland sau Universal, el va juca un rol educativ mai mare. Într-o clădire uriaşă, cu înălţimea de 180 de metri, care simbolizează un sâmbure din care creşte copacul vieţii, se vor afla o sală de congrese, un muzeu de istorie a religiilor, o casă a popoarelor Rusiei, biblioteci electronice, complexe interactive de floră şi faună”, a spus el.

Suprafaţa parcului este de 250 de hectare. El va fi cea mai mare construcţie de acest gen din lume.

×