Oraşul Strasbourg (estul Franţei) găzduieşte din ianuarie un Muzeu al voodoo, axat pe acest cult animist african, fapt ce-l transformă într-o instituţie unică în lume, informează sâmbătă EFE.
Muzeul a fost amenajat într-un castel de apă din secolul al XIX-lea complet renovat şi conţine circa 220 de exponate având legătură cu voodoo, din cele peste o mie strânse de Marc Arbogast pe parcursul celor 50 de ani de călătorii în Golful Guineea.
Pasionat de Africa de vest, Arbogast (Alsacia, 1942) a început de la vârsta de 21 de ani să meargă an de an în Africa la vânătoare de lei. Acolo, a colecţionat măşti şi alte artefacte.
"Într-una dintre călătorii, m-a durut îngrozitor un picior. Un vraci voodoo mi-a aplicat nişte ierburi şi a realizat un ritual. La câteva zile, durerea a dispărut. Eu nu cred în aşa ceva, dar ceva totuşi există...", îşi aminteşte Arbogast - inginer, chimist şi fost preşedinte al companiei de bere Fischer.
Dincolo de ineditul faptului că muzeul este amenajat într-un castel de apă construit în 1878, în timpul uneia dintre perioadele germane ale Strasbourg-ului, edificiul a fost realizat sub forma unui turn fortificat, cu o scară în spirală, parapeţi, vitralii şi ferestre, cu spaţii deschise ce însumează 700 de metri pătraţi.
Directorul de programare şi activităţi al muzeului, antropologul şi etnologul Bernard Muller, descrie diferitele nivele ale muzeului: de la un spaţiu de primire polivalent şi până la un etaj cu costume de dans. Vizitatorul începe prin a descoperi rămăşiţele unui ritual recent, cu sfori şi pânze pe care a fost picurată ceară, un pahar şi o sticlă de gin.
"Alcoolul este mereu prezent în ritualurile voodoo", spune Muller. De altfel, acesta este singurul obiect "activat" pentru voodoo, deoarece restul obiectelor expuse au fost "dezactivate", adică au fost supuse unui ritual cu ierburi pentru a le extrage puterile. Preotul care realizează cu regularitate ritualurile voodoo este tongolezul Azé Kokovivina, care dă asigurări că voodoo-ul african este foarte diferit de cel haitian. "Noi nu înţepăm păpuşi cu acul", spune el.
Deşi Muzeul Voodoo şi-a deschis porţile la 10 ianuarie, zi care marchează sărbătoarea naţională a cultului voodoo în Benin, inaugurarea oficială va avea loc abia în primăvară.