x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Larry King renunţă la emisiune după 25 de ani

Larry King renunţă la emisiune după 25 de ani

09 Sep 2010   •   00:00

Larry King predă ştafeta la începutul anului viitor, locul său pe fotoliul de la CNN urmând să fie ocupat de jurnalistul britanic Piers Morgan. După 25 de ani de activitate, King nu părăseşte definitiv studiourile de filmare, el urmând să prezinte "din când în când" programe speciale, cu ocazia unor evenimente naţionale sau internaţionale majore.
Piers Morgan (45 de ani), cunoscut din juriul emisiunii "America's Got Talent", a declarat că primul invitat al emisiunii va fi chiar Larry King. Motivul declarat pentru care veteranul de la CNN a decis să renunţe la fotoliul său a fost că îşi doreşte să petreacă mai mult timp cu familia. Cu toate acestea, peste Ocean circulă zvonul că Larry King nu mai aducea suficientă audienţă canalului de televiziune. Într-un sfert de secol de activitate, el a realizat peste 40.000 de interviuri cu oameni din zona politică şi din entertainment, iar emisiunea sa, "Larry King Live", a fost inclusă recent în Guinness Book of World Records pentru "cea mai lungă emisiune de televiziune moderată fără întrerupere de aceeaşi persoană şi difuzată în acelaşi interval orar".
Piers Morgan a fost redactor-şef al tabloidelor britanice News of the World şi Daily Mirror, dar a fost nevoit să părăsească această funcţie după ce a publicat fotografii trucate ale militarilor britanici maltratând prizonieri irakieni. El a semnat un contract cu CNN pe patru ani, în valoare de 8,25 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: externe