Prim-ministrul Republicii Moldova Iurie Leancă şi-a reafirmat vineri îngrijorarea faţă de posibile repercusiuni ale situaţiei din Ucraina asupra Republicii Moldova. El a reiterat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul polonez Donald Tusk, că autorităţile de la Chişinău sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
'În ce priveşte siguranţa şi securitatea Republicii Moldova, bineînţeles că suntem puternic îngrijoraţi de evoluţiile regionale din ultimele săptămâni. Ce s-a întâmplat în Ucraina a schimbat nu doar regiunea, ci întreaga lume', a declarat Leancă. El a comparat situaţia cu perioada Războiului Rece.
'Nu cred că cineva dintre noi îşi imagina că în mai puţin de două luni Europa de Est dar şi întreaga lume vor arăta diferit. Cu părere de rău, ceea ce credeam că a rămas în trecut şi că va fi doar subiect de studiu revine în actualitate. Noi, aici, la Chişinău, apreciem eforturile Poloniei şi ale premierului Tusk pentru neadmiterea unei situaţiei care s-ar asemăna cu cea din perioada Războiului Rece', a declarat Leancă.
În acest context, el a declarat că Republica Moldova depune eforturi pentru a nu permite escaladarea conflictului transnistrean în contextul tensiunilor din Ucraina. 'Există regimul transnistrean secesionist care, din păcate, poate prin decizii unilaterale să provoace astfel de situaţii. Am apelat şi la raţiunea lor, dar şi la sprijinul partenerilor noştri principali, să evităm posibile scenarii de destabilizare a situaţiei, pentru că sunt convins, nimeni nu mai are nevoie de încă un un potenţial focar', a menţionat Leancă.
La rândul său, Donald Tusk a criticat iniţiativa preşedintelui ucrainean demis Viktor Ianukovici de a fi organizate referendumuri în regiunile Ucrainei. 'Este dificil astăzi să înţelegem şi să acceptăm vorbele lui Ianukovici, care propune nişte soluţii care nu sunt în interesul şi care nu sprijină integritatea teritorială a Ucrainei'. Totodată, el a menţionat necesitatea unui sprijin mai activi din partea comunităţii internaţionale pentru Ucraina.