Începând din această duminică, o nouă lege europeană va interzice comercializarea pe piaţa Uniunii Europene a lemnului obţinut prin tăierea ilegală a copacilor. Obiectivul vizat de această lege este combaterea despăduririi şi a schimbării climatice, a anunţat Comisia Europeană, informează agerpres.ro.
Legea, care prevede şi sancţiuni în caz de nerespectare, le impune operatorilor care aduc pentru prima dată pe piaţa europeană lemn sau produse derivate ca mobila, lemnul pentru încălzit sau hârtia, să se asigura de legalitatea produselor pe care le comercializează.
Comercianţii care cumpără sau vând lemn deja existent pe piaţă trebuie de asemenea să-i consemneze pe furnizorii şi clienţii lor într-un registru, pentru a asigura trasabilitatea produselor.
Exploatarea ilegală a pădurilor 'are un impact grav asupra economiei, mediului şi societăţii, merge împreună cu despădurirea şi schimbarea climatică, poate submina eforturile operatorilor legitimi de pe această piaţă şi le poate pune în pericol subzistenţa şi poate fi asociată cu ciocniri legate de exploatarea terenurilor şi resurselor', avertizează într-un comunicat Comisia Europeană.
Potrivit legii, statelor membre le revine sarcina de a-i sancţiona pe contravenienţi. Aceste sancţiuni pot merge de la amenzi proporţionale cu amploarea pagubelor produse mediului şi confiscarea lemnului şi a produselor derivate până la suspendarea autorizaţiei de a exercita o activitate comercială.
Statele Unite ale Americii şi Australia au adoptat deja texte legislative similare.
În 2011, comerţul mondial cu produse de lemn din prima transformare a reprezentat o valoare totală de 108 miliarde de euro, dintre care 35% s-a derulat în UE, conform Comisiei.