In încercarea de a-i proteja de alte tentative de crimă, Marea Britanie intentioneaza să ofere fostului spion rus Serghei Skripal şi fiicei sale Yulia noi identităţi şi o viaţă nouă în Statele Unite, sustine The Sunday Times.
Conform publicatiei, responsabili ai agenţiei de informaţii MI6 au discutat cu omologii lor din CIA mutarea celor doi, otrăviţi luna trecută în oraşul englez Salisbury. "Li se vor asigura noi identităţi", a afirmat interlocutorul neidentificat al ziarului citat.
Potrivit acestuia, Londra ar dori să le ofere celor doi siguranţa, mutând-i într-una dintre aşa-numitele ţări "cinci ochi", printre care se numara SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, care au convenit un parteneriat de partajare de informaţii.
"Evident, locul este America pentru că este puţin probabil să fie ucişi acolo, unde vor beneficia insa de o protectie sporita sub alta identitate", a explicat o sursă din cadrul serviciilor de securitate familiară cu negocierile. "Este de preferat să fie mutaţi într-una dintre ţările menţionate, deoarece cazul lor va avea importante implicaţii de securitate", a adăugat sursa.
Foreign Office, ministerul de externe britanic, nu a comentat deocamdată aceste informaţii. Relaţiile dintre Rusia şi Marea Britanie au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii după ce fostul spion rus şi fiica lui au fost găsiţi fără conştienţă pe o bancă din Salisbury pe 4 martie. Internati de urgenta in stare grava, Yulia si tatal ei se recuperează la spital.