Darryl See, un american din statul Michigan, a supravieţuit după ce a fost lovit frontal de un tren care circula cu 177 de kilometri la oră, alegându-se doar cu câteva vertebre fisurate.
Darryl See mergea pe calea ferată ascultând muzică la căşti. Conductorul trenului spune că a sunat claxonul de mai multe ori, însă bărbatul nu s-a dat în lături.
Darryl See a fost dus la spital, unde i s-a montat chirurgical un suport de gât şi i s-au reparat vertebrele fisurate.
"Conductorul trenului spune că impactul a fost frontal. Este absolut uluitor. Am văzut mulţi oameni loviţi de tren şi niciodată priveliştea nu a fost frumoasă", a declarat John Boyd, poliţistul care a investigat cazul.
Boyd a adăugat că este pentru prima dată în cariera sa când aude de cineva care a supravieţuit după ce a fost lovit de tren.
Poliţia a estimat că trenul circula cu 177 de kilometri la oră în momentul impactului. Norocul lui See a fost că trenul nu a trecut peste el, ci l-a proiectat într-o parte, corpul său fiind găsit la şapte metri de şine.
Helen Hugley, bunica lui Darryl See, spune că nepotul ei nu-şi aminteşte accidentul.
"Spune că nu îşi aminteşte nimic altceva decât că s-a trezit culcat lângă şine. Important e că se va face bine", a spus femeia.