x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Luare de ostatici într-un tren din Elveția. Autorul, iranian, a fost ucis

Luare de ostatici într-un tren din Elveția. Autorul, iranian, a fost ucis

de Redacția Jurnalul    |    09 Feb 2024   •   07:57
Luare de ostatici într-un tren din Elveția. Autorul, iranian, a fost ucis
Sursa foto: Hepta

Un bărbat înarmat cu un topor și un cuțit a luat ostatici 15 pasageri dintr-un tren care circula prin vestul Elveției. Suspectul a fost "rănit mortal" în timpul asaltului poliției, iar persoanele pe care le ținea ostatice au fost eliberate nevătămate.

Presupusul făptaș l-a forțat mai întâi pe mecanicul trenului oprit în gara Essert-sous-Champvent să își părăsească postul și să se alăture celorlalți pasageri, conform AFP.

Poliția a fost alertată de ceilalți pasageri, iar negocierile au avut loc parțial prin WhatsApp și prin intermediul unui interpret care vorbea farsi, limba majoritară în Iran.

Agresorul a fost împușcat de un polițist în timp ce se îndrepta spre el cu un topor, iar echipa de intervenție care a reușit să urce în tren.

Se crede că autorul este un "solicitant de azil" iranian în vârstă de 32 de ani. Era înarmat cu un topor și un cuțit și vorbea farsi și engleză, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Vaud, Jean-Christophe Sauterel.

"În acest stadiu al anchetei, motivele autorului nu sunt cunoscute", au adăugat autoritățile.

Întrebați dacă războiul dintre Israel și Hamas ar fi putut juca un rol în acest atac, nici poliția, nici procurorii nu au dorit să comenteze.

Luările de ostatici sunt rare în Elveția, mai ales la acest nivel.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ostatici tren elvetia