x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron a promulgat controversata lege antiteroristă

Macron a promulgat controversata lege antiteroristă

30 Oct 2017   •   18:33
Macron a promulgat controversata lege antiteroristă

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat luni noua lege antiteroristă, care va înlocui de la 1 noiembrie prevederile stării de urgenţă instituite după atentatele islamiste de la Paris din noiembrie 2015, transmite AFP. 

'Această lege ne va permite să ieşim din starea de urgenţă începând cu 1 noiembrie, asigurând în acelaşi timp securitatea concetăţenilor noştri', a declarat Macron, care şi-a pus semnătura pe document în faţa camerelor de televiziune, în biroul său de la Palatul Elysee, în prezenţa ministrului de interne, Gérard Collomb, şi a purtătorului de cuvânt al guvernului, Christophe Castaner. 

Potrivit lui Macron, legea 'ar putea intra în vigoare chiar de mâine', marţi, însă, conform preşedinţiei, ea ar trebui să intre în aplicare în momentul în care starea de urgenţă va înceta, miercuri la miezul nopţii. 

Cadrul legislativ urmăreşte transpunerea în dreptul comun a unor măsuri prevăzute în cadrul stării de urgenţă instituite de fostul guvern socialist după atacurile din 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu moartea a 130 de persoane. Starea de urgenţă, care acordă autorităţilor puteri excepţionale, trebuia să aibă caracter temporar, însă a fost prelungită de şase ori, în urma unor atentate sau ameninţări. 

Noile măsuri sunt însă mai limitate şi ţintite pe prevenirea terorismului. 

Proiectul de lege a fost susţinut de partidul centrist al preşedintelui Macron, în timp ce stânga a afirmat că este 'o încălcare a libertăţilor civile'.

În centrul acestui text controversat, adoptat de parlament la 18 octombrie, se află întărirea puterilor autorităţii administrative (prefecţi, ministru de interne) pentru ordonarea consemnării unei persoane într-un perimetru cel puţin egal cu comuna de domiciliu, nu la reşedinţă, ca până acum, efectuarea de percheziţii, închiderea unui lăcaş de cult sau efectuarea de controale de identitate în apropierea frontierelor, toate aceste măsuri putând fi luate fără acordul unui judecător (cu excepţia percheziţiilor). 

Marţi, Emmanuel Macron urmează să susţină în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg un discurs în care va apăra noua lege antiteroristă.

AGERPRES

×