x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mafioţii italieni, bântuiţi de gânduri negre

Mafioţii italieni, bântuiţi de gânduri negre

08 Noi 2010   •   00:00

Psihiatrii italieni sunt din ce în ce mai căutaţi de mafioţi şi de familiile lor, scrie cotidianul britanic The Independent. Motivul este simplu, spun experţii: mafioţii ajung tot mai des în ultima vreme în spatele gratiilor, de aceea suferă tot mai mult de depresie, paranoia şi alte dezechilibre mentale. Dr Gabriele Quattrone, şeful departamentului de neuropsihiatrie de la Spitalul Reggio Calabria, spune că, odată ajunşi în închisoare, reprezentanţii mafiei şi familiile acestora se plâng că văd "imagini înfricoşătoare", dar nu ale unor victime pe care le-au maltrat şi ucis cu bestialitate, ci ale propriilor rude. Unul dintre deţinuţi, al cărui nume nu a fost făcut public, a povestit că îl bântuie gânduri negre cum copila sa în vârstă de 12 ani s-ar afla într-o fază terminală a unei boli. "Aud mereu vocea fiicei mele şi de aceea nu pot dormi. Nu este corect că nu o pot vedea", i-a spus mafiotul medicului care îl examinează. Sociologul Alessandra Dino de la Universitatea din Palermo, care a intervievat soţiile mai multor membri ai Cosa Nostra, a observat că puţini mafioţi au crize de conştiinţă. "Ei au un mecanism de neutralitate, unde devierea este egală cu normalitatea. Crima devine filantropică, deoarece este oarecum legată de ajutorarea grupului din care fac ei parte", a explicat profesorul. Interesul pentru investigarea minţii mafioţilor este atât de ridicat în Palermo, cel puţin, încât la universitatea publică din oraş se studiază profilele psihologice ale mafioţilor şi rudelor acestora, precum şi tipuri de mărturii ale informatorilor, comportamente ale avocaţilor care reprezintă mafioţi în faţa instanţei etc.

×
Subiecte în articol: externe