x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Malala Yousafzai, adolescenta care a fost împuşcată în cap de talibani, se va întoarce în Pakistan

Malala Yousafzai, adolescenta care a fost împuşcată în cap de talibani, se va întoarce în Pakistan

26 Oct 2012   •   17:29
Malala Yousafzai, adolescenta care a fost împuşcată în cap de talibani, se va întoarce în Pakistan
Sursa foto: AFP

Tatăl Malalei Yousafzai, adolescenta pakistaneză de 15 ani care a fost împuşcată în cap de talibani, a declarat că fiica sa se va întoarce în Pakistan după ce va termina tratamentul pe care îl primeşte în Marea Britanie, în ciuda ameninţărilor recente pe care le-a primit, informează nydailynews.com.

Adolescenta fusese împuşcată de talibani pentru că promova "cultura occidentală", aceştia jurând că misiunea lor va fi îndeplinită. Ministrul pakistanez de Interne Rehman Malik a promis că guvernul va garanta protecţie Malalei şi familiei ei.

Malala se află la Spitalul Queen Elizabeth din Birmingham, medicii anunţând săptămâna trecută că tânăra este în stare stabilă şi bună.

Fata a fost împuşcată de un comando de doi talibani antrenați pentru misiuni speciale, după ce a fost condamnată la moarte de un consiliu al talibanilor. Ordinul de executare a Malalei Yousufzai a fost dat de Maulana Fazlullah, poreclit Radio Mullah, pentru mesajele sale radiofonice războinice. Acesta a constituit primul obiect al criticilor fetiţei, supărată de faptul că talibanul ceruse închiderea școlilor de fete din Valea Swat, inclusiv școala în care învăța Malala, pe atunci în vârstă de 11 ani.

Malala a fost nominalizată la un premiu internaţional pentru pace şi a ajuns în atenţia publică în 2009, când a început să scrie un jurnal pentru BBC despre viaţa condusă de talibani.

×
Subiecte în articol: Malala Yousafzai talibani pakistan spital