Fosta primă doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a vorbit într-un interviu rar despre atacurile care l-au vizat pe soțul său, Donald Trump. În interviul difuzat joi de Fox News, Melania a relatat momentul în care a aflat despre tentativa de asasinat din 13 iulie, când un atacator a deschis focul asupra fostului președinte la un miting din Butler, Pennsylvania.
„Am fugit la televizor și am derulat înapoi. Și m-am uitat la el. Eram doar cu câteva minute în urmă... Dar când l-am văzut... nimeni nu știa încă cu adevărat, pentru că atunci când îl vezi pe podea și nu știi, nu știi ce s-a întâmplat cu adevărat”, a spus Melania Trump.
Melania Trump i-a lăudat pe agenții Serviciilor Secrete americane, în ciuda criticilor legate de acest incident. De asemenea, ea a mai vorbit și despre cea de-a doua tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, care a avut loc pe 15 septembrie, la clubul său de golf din Florida. „Cred că ambele evenimente au fost adevărate miracole. Dacă vă gândiți bine, 13 iulie a fost un miracol”, a mai spus ea.
În interviu, fosta primă doamnă și-a manifestat nemulțumirea față de percheziția FBI de la reședința lor din Mar-a-Lago în 2022, pe care a descris-o drept „o invazie a intimității”.
Ea nu a ratat ocazia de a-și promova noua carte, ce urmează să fie lansată pe 8 octombrie, cu puțin timp înainte de alegerile prezidențiale din SUA.
(sursa: Mediafax)