x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Facebook, WhatsApp, Instagram şi Reality Labs vor pierde până la 10.000 de angajaţi

Facebook, WhatsApp, Instagram şi Reality Labs vor pierde până la 10.000 de angajaţi

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2023   •   18:45
Facebook, WhatsApp, Instagram şi Reality Labs vor pierde până la 10.000 de angajaţi
Sursa foto: Hepta

Meta anunţă o nouă rundă de disponibilizări. Facebook, WhatsApp, Instagram şi Reality Labs vor pierde până la 10.000 de angajaţi în urma programului de restructurare anunţat de Zuckerberg în martie.

Meta Platforms va începe miercuri o serie de concedieri la nivelul întregii companii, în contextul unei restructurări a echipelor anunţată de Zuckerberg în luna martie, relatează Bloomberg, citat de ZF.

Compania-mamă a Facebook a notificat managerii să se pregătească să anunţe miercuri reducerile de personal, printr-o notă consultată de Bloomberg News. Situaţia indică faptul că Facebook, WhatsApp, Instagram şi Reality Labs - care găzduieşte cercetările VR ale firmei şi hardware-ul Quest - vor fi afectate de disponibilizări.

Măsura face parte dintr-o campanie de reducere a costurilor care, în cele din urmă, va elimina 10.000 de posturi în cadrul companiei, aşa cum a anunţat Zuckerberg în martie.

O nouă rundă de reduceri va urma în luna mai.

Meta a redus deja aproximativ 13% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 11.000 de posturi, în noiembrie.

De asemenea, a prelungit o îngheţare a angajărilor până în primul trimestru al anului 2023. Comentariile lui Zuckerberg au sugerat că firma ar urmări să devină mai eficientă şi să reechilibreze raportul dintre numărul inginerilor de software şi personalul administrativ.

Memorandumul distribuit managerilor indică faptul că echipele vor fi sistematic reorganizate, angajaţii care vor „supravieţui” rundei de disponibilizări urmând să fie repartizaţi sub conducerea unor noi manageri.

Meta va cere tuturor angajaţilor din America de Nord care pot lucra de acasă să opereze remote în cursul zilei de miercuri, pentru a avea timp să proceseze vestea, se arată în document.

Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze ştirea, amintind de postarea lui Zuckerberg din luna martie despre „anul eficienţei", în care acesta a anunţat o serie masivă de concedieri până la sfârşitul primăverii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: meta disponibilizari