x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Micul Pompei. Ruinele unei aşezări antice, descoperite în dreptul insulei greceşti Delos

Micul Pompei. Ruinele unei aşezări antice, descoperite în dreptul insulei greceşti Delos

26 Noi 2014   •   20:19
Micul Pompei. Ruinele unei aşezări antice, descoperite în dreptul insulei greceşti Delos

Mai multe ruine ale unei aşezări antice au fost descoperite în apele Mării Egee, în dreptul insulei greceşti Delos, de un grup de cercetători eleni, relatează The Independent. Denumită "micul Pompei"' de către presa locală, aşezarea se găseşte la circa 12 metri adâncime.

După cum a anunţat Ministerul grec al Culturii, vestigiile sunt ale unui atelier de olărit asemănător celor de la Pompei şi Herculaneum. Descoperirea rămăşiţelor unui cuptor şi a 16 vase de teracotă infirmă vechile ipoteze potrivit cărora ruinele din adânc ar fi provenit de la un port. În acelaşi loc s-au mai descoperit şi ruinele altor clădiri, care par să se fi prăbuşit înainte de a fi acoperite de ape.

Delos este unul dintre cele mai importante locuri pentru mitologia, istoria şi arheologia din Grecia, iar unele dintre numeroasele artefacte descoperite pe insulă sunt expuse la muzeul de arheologie local sau la Muzeul Naţional de Arheologie din Atena.

×
Subiecte în articol: micul pompei ruine grecia delos