Cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia sunt din ce în ce mai îngrijoraţi că politica preşedintelui Vladimir Putin faţă de Ucraina ar putea antrena sancţiuni severe din partea comunităţii internaţionale.
Dacă Putin nu va acţiona cât mai curând în sensul unei încetări a provocărilor şi a conflictelor regionale din Ucraina, cel mai recent dintre acestea şi, totodată, cel mai revoltător, fiind doborârea avionului malaezian civil cu 298 de persoane la bord, atunci Rusia riscă să fie pedepsită şi izolată pe plan internaţional. “Ceea ce se întâmplă acum este rău atât pentru afacerile noastre, cât şi pentru Rusia”, a declarat, cu condiţia păstrării anonimatului, un important om de afaceri rus, miliardar, care l-a comparat pe Putin cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, supranumit “ultimul dictator al Europei”.
“Elita economică şi cea a oamenilor de afaceri este îngrozită”, a afirmat Igor Bunin, şeful Centrului pentru Tehnologie Politică din Moscova. “Nimeni nu are curajul să vorbească deschis de teama de a nu-şi pierde locul de muncă şi retribuţia. Orice semn de revoltă şi eşti îngenuncheat imediat”, a mai spus Bunin, citat de Bloomberg.
Doborârea avionului companiei Malaysia Airlines, săptămână trecută, soldată cu moartea tuturor celor 298 de pasageri şi membri ai echipajului, precum şi încercările ulterioare ale Rusiei de a împiedica desfăşurarea unei anchete corecte asupra cauzelor accidentului, ascunzând şi furând, de fapt, cutiile negre ale avionului, precum şi o parte din rămăşiţele cadavrelor carbonizate au determinat Uniunea Europeană şi Statele Unite să ameninţe Moscova cu aplicarea unor sancţiuni şi mai aspre decât cele de până acum, ce au vizat unele interese economice ale Rusiei şi pe unii dintre cetăţenii ruşi bănuiţi că i-au susţinut pe insurgenţii din Ucraina. Secretarul de Stat american, John Kerry, a afirmat că ar exista dovezi certe că Rusia a furnizat racheta care a doborât avionul malaezian, iar ministrul Apărării din Marea Britanie, Michael Fallon, a declarat pentru Mail on Sunday că Putin “a sponsorizat terorismul” din Ucraina.
Aplicarea de noi sancţiuni Rusiei de către SUA s-ar putea concretiza în următoarele săptămâni. Acestea se vor extinde asupra industriei Rusiei, cel mai târziu în septembrie, dacă anchetatorii vor găsi dovezi certe că Rusia s-a aflat la originea doborârii avionului de pasageri malaezian, apreciază analiştii politici americani. “Ameninţarea cu sancţiuni împotriva tuturor sectoarelor economiei Rusiei este acum mai reală ca niciodată şi există premise serioase pentru a stârni îngrijorare în mediul de afaceri”, estimează Mihail Kasianov, fost premier în perioada primului mandat prezidenţial al lui Putin (2000-2004). “Iar dacă vor fi aplicate sancţiuni întregului sector financiar, întreaga economie se va prăbuşi în cel mult şase luni”, a mai spus Kasianov. La rândul său, fostul miliardar rus Aleksandr Lebedev, care a fost şi agent de informaţii sovietic la Londra şi care deţine în prezent publicaţiile The Independent şi Evening Standard, a declarat că “ceasul s-a dat înapoi, în anii 1980, dar acum este un adevărat război, iar acest lucru este şi mai rău”. (S. Stancu)