x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Militarul american de 21 de ani suspectat că a dezvăluit documente secrete a fost pus sub acuzare

Militarul american de 21 de ani suspectat că a dezvăluit documente secrete a fost pus sub acuzare

de Redacția Jurnalul    |    14 Apr 2023   •   21:00
Militarul american de 21 de ani suspectat că a dezvăluit documente secrete a fost pus sub acuzare
Sursa foto: Twitter

Angajatul Gărzii Naţionale din SUA suspectat că a publicat pe un grup de socializare online documente clasificate aparţinând serviciilor secrete americane a fost inculpat, vineri, pentru transmitere neautorizată de informaţii.

O instanţă judiciară din oraşul Boston l-a pus oficial sub acuzare pe Jack Teixeira, în vârstă de 21 de ani, pentru deţinerea neautorizată şi transmiterea de informaţii din domeniul siguranţei naţionale.

Agenţii FBI au descins joi la reşedinţa suspectului, în North Dighton, Massachusetts. Individul în vârstă de 21 de ani, Jack Teixeira, angajat al Gărzii Naţionale, a fost arestat. Angajatul Gărzii Naţionale este suspectat că a difuzat în mod neautorizat documente ale Pentagonului pe o platformă de socializare online.

Comisia pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor va lansa o anchetă pentru a afla circumstanţele în care militarul de 21 de ani avea acces la informaţii sensibile. "Va trebui să organizăm audieri pentru a afla caracterul documentelor, mai ales când este vorba de ceva atât de volatil precum situaţia de pe câmpul de luptă din Ucraina", a declarat preşedintele Comisiei pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, Michael Turner.

Preşedintele Joseph Biden s-a declarat preocupat de cazul publicării în mod neautorizat a documentelor clasificate atribuite serviciilor americane, subliniind că investigaţia este în curs şi că nu există niciun risc imediat. "Sunt preocupat de aceste scurgeri de informaţii. Sunt preocupat că s-a întâmplat aşa ceva, dar nu există nimic despre care să ştiu că ar genera consecinţe imediate", a afirmat Biden, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o joi, la Dublin, cu preşedintele Irlandei, Michael Higgins.

Publicarea ilegală a documentelor secrete este investigată de către Departamentul american al Apărării şi de către Departamentul Justiţiei. Pentagonul a admis că difuzarea neautorizată a acestor informaţii, multe referitoare la conflictul militar din Ucraina, generează "un risc foarte grav" în materie de securitate naţională. Unul dintre documente, citat de cotidianul The Washington Post, relevă dubii emise de Administraţia SUA asupra eficienţei eventualei contraofensive a Ucrainei, o evaluare care intră în contradicţie cu poziţia publică a Washingtonului. Conform unor surse, informaţiile conţinute de documentele clasificate americane difuzate pe reţele de socializare online ar indica faptul că serviciile de informaţii din SUA l-ar intercepta pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Însă Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, nu crede că au fost interceptate conversaţiile preşedintelui Zelenski, argumentând că discuţiile cu principalii comandanţi militari ucraineni s-au derulat diferit decât este prezentat în documentele americane publicate neautorizat.

Administraţia de la Kiev a acuzat Rusia că ar fi modificat informaţii din documentele secrete americane apărute online, dar, în acelaşi timp, Kievul şi-a schimbat planurile operaţionale în contextul dezvăluirilor. În schimb, Kremlinul a denunţat tendinţa Occidentului de a atribui mereu vina Rusiei şi a sugerat că documentele americane apărute online relevă activităţi de spionaj ale Washingtonului împotriva aliaţilor.

Un document sugerează interceptarea unor informaţii despre un plan al Grupului paramilitar rus Wagner de a cumpăra armament din Turcia, aliat al SUA în cadrul NATO. Alte documente se referă la interceptarea unor informaţii despre activităţile Rusiei, Iranului, Chinei şi Serbiei, dar sunt indicii că serviciile americane ar spiona şi aliaţi, printre care Coreea de Sud, Israel şi Ucraina. Unul dintre documente indică faptul că naţiuni membre NATO, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, au trupe speciale pe teritoriul Ucrainei. Kievul a negat informaţiile.

(sursa: Mediafax)

×