Mii de familii de romi din Bulgaria s-au adunat duminică la târgul tradiţional de mirese, unde tinerii şi-au negociat şi licitat viitoarele soţii, plătind până la 25.000 de euro pentru ele, relatează Sofia Echo, citat de Mediafax.
Târgul a avut loc lângă o biserică din apropiere de mânăstirea Bachkovo, în centrul Bulgariei, şi, în pofida crizei economice cu care se confruntă ţara, preţurile negociate au fost mari.
Unul dintre viitorii gineri, prezentat într-un reportaj al televiziunii naţionale bulgare, a afirmat că a oferit 40.000 de leva (20.300 de euro) pentru tânăra cu care vrea să se însoare , dar a explicat că preţul depinde de frumuseţea, hărnicia şi aptitudinile fetei.
Bunicul fetei s-a plâns însă că preţul mireselor a tot crescut în decursul anilor, fără a scădea vreodată.
Unii dintre tinerii veniţi la târg nu şi-au permis să-şi cumpere miresele, din cauza preţurilor care au crescut cu 10 - 15 la sută faţă de anul anterior, conform presei bulgare.
Citește pe Antena3.ro